Actualitate
Cine a “vândut” avocaţilor Wizz Air informaţii despre procesul dintre CJ Cluj şi CJ Mureş
Toate documentele din dosarul prin care Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a cerut justiţiei să anuleze hotărârea CJ Mureş prin care Wizz Air beneficia de un ajutor financiar mascat din bani publici au fost oferite pe tavă companiei aeriene de funcţionarii Consiliului Judeţean Cluj.
Procesul pierdut de către CJ Cluj în anul 2013 împotriva CJ Mureş privind tarifele reduse practicate de Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureş s-ar datora şi unor funcţionari din cadrul Consiliului Judeţean Cluj care au furnizat informaţii şi acte avocaţilor companiei Wizz Air, principalul beneficiar al acestor subvenţii. Au contribuit ei la pierderea procesului prin faptul că au dat acte pe mâna “duşmanului”?
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a pierdut în 2013 procesul intentat Consiliului Judeţean Mureş privind anularea unei hotărâri prin care CJ Mureş stabilea tarife foarte mici pentru avioanele care operau de pe Aeroportul „Transilvania” din Târgu Mureş (se poate vedea comparativ în caseta de la finalul textului ce tarife practică aeroporturile din România şi din Europa). Autorităţile judeţene din Cluj au acuzat atunci Consiliul Judeţean Mureş de concurenţă neloială pentru că au subvenţionat şi au alocat direct bani pentru activitatea aeroportului din Târgu Mureş. Principalul beneficiar al acestui ajutor era compania aeriană Wizz Air. Angajaţii Consiliului Judeţean au furnizat informaţii care nu ar fi trebuit să ajungă pe mâna companiei, având în vedere că Wizz Air nu era parte în proces.
În memoriul trimis către CJ Cluj şi semnat de David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, acesta a arătat că în data de 8 martie 2013, “deşi s-a comunicat telefonic cu angajaţi ai serviciului juridic din cadrul CJ Cluj care au fost informaţi de importanţa proceselor cu CJ Mureş privind sistemul redus de tarifare aplicat de Aeroportul «Transilvania» Târgu Mureş, printr-o adresă din partea CJ Cluj s-au transmis în copie toate informaţiile solicitate de avocatul companiei Wizz Air fără ca informaţiile solicitate să facă parte din categoria informaţiilor de interes public”.
„Prin acest răspuns CJ Cluj a facilitat accesul companiei aeriene Wizz Air la informaţii care nu erau necesare a fi cunoscute de ei, compania aeriană nefăcând parte din dosarul cauzei. Prin transmiterea acestor informaţii care priveau CJ Cluj, CJ Mureş şi aeroporturile regionale Cluj şi Mureş, s-au adus prejudicii Aeroportului Cluj care se află în competiţie directă cu Aeroportul «Transilvania» Târgu Mureş pentru atragerea de trafic, introducerea de noi destinaţii şi consolidarea poziţiei aeroportului Cluj pe piaţa aviatică din România, fapt care se cunoştea foarte bine la nivelul conducerii CJ Cluj încă din anul 2012”, afirmă Ciceo.
Ce au cerut avocaţii Wizz Air?
Avocaţii companiei Wizz Air au făcut o cerere în martie 2013 către CJ Cluj ca în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public să li se comunice demersurile făcute de CJ pentru suspendarea hotărârii CJ Mureş privind tarifele aeroportuare practicate de Aeroportul Târgu Mureş, arătând că “activitatea Wizz Air este direct afectată de tarifele aeroportuare aprobate prin această hotărâre”.
În cererea respectivă avocaţii companiei aeriene au cerut să li se confirme dacă CJ Cluj a formulat vreo plângere prealabilă sau a iniţiat vreo procedură prealabilă privind hotărârea CJ Mureş şi dacă au formulat vreo cerere de chemare în judecată prin care a solicitat suspendarea executării hotărârii de CJ Mureş sau anularea acesteia. De asemenea, avocaţii companiei au mai cerut să li se precizeze dacă dosarul aflat iniţial pe rolul Tribunalului Cluj şi care a fost strămutat la Tribunalul Vâlcea, având ca părţi CJ Cluj ca reclamant şi CJ Mureş ca pârât, are ca obiect suspendarea executării hotărârii dată de CJ Mureş. Mai mult, avocaţii au cerut “să ne transmiteţi copii ale tuturor documentelor privind orice acţiune formulată în instanţă şi care are ca obiect hotărârea CJ Mureş incluzând, dar fără a se limita la, cereri de chemare în judecată, întâmpinări formulate în respectivele cauze, dacă este cazul încheieri emise de instanţă sau dacă este cazul soluţii date de instanţă”.
Cine a transmis documentele?
Întreaga documentaţie, inclusiv plângerea prealabilă prin care CJ Cluj a solicitat revocarea hotărârii CJ Mureş, răspunsul la plângerea prealabilă, cererea de suspendare formulată de către CJ Cluj, întâmpinarea formulată de CJ Mureş, cererea de strămutare şi concluziile formulate de CJ Cluj, a fost trimisă avocaţilor Wizz Air. Cel care a întocmit şi redactat răspunsul la solicitarea avocaţilor companiei aeriene a fost şeful Serviciului Juridic din cadrul CJ Cluj Ştefan Iliescu. La rândul său, răspunsul redactat de Iliescu a fost supervizat şi aprobat de către directorul Direcţiei Juridice din CJ Cluj Dan Vasile Pop şi însuşit prin semnătură de către Horea Uioreanu, preşedintele CJ Cluj în prezent arestat preventiv pentru fapte de corupţie. Cea care potrivit legii răspunde pentru legalitatea tuturor demersurilor CJ Cluj este Simona Gaci, secretarul judeţului dar a cărei semnătură pe actul în cauză nu se regăseşte.
Cum se apără CJ Cluj?
Reprezentanţii CJ Cluj spun că acuzaţiile aduse de conducerea Aeroportului Cluj privind prejudiciile aduse prin comunicare acestor acte către avocaţii companiei Wizz Air sunt neîntemeiate.
“Potrivit legii, se exceptează de la comunicare informaţiile care pot aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces. Or, la acea dată părţile implicate în proces erau doar judeţul Cluj şi CJ Mureş, singurele care ar fi putut invoca încălcarea unui interes legitim. Nicidecum Aeroportul Cluj. Considerăm că în speţă nu poate fi susţinută ideea că informaţiile nu sunt destinate publicităţii, întrucât privesc un act administrativ, hotărârea CJ Mureş. Acuzaţiile aduse de către conducerea aeroportului Cluj sunt neîntemeiate, prejudiciile aduse aeroportului nu sunt nici măcar specificate, nicidecum probate sau cuantificate”, au precizat aceştia.
Deşi ei afirmă că doar Consiliul Judeţean Cluj ar fi fost parte în proces şi el nu a fost prejudiciat, Regia Autonomă Aeroportul Internaţional Cluj, principalul perdant în cauză, este în subordinea CJ Cluj, un eventual prejudiciu tot la nivelul judeţului fiind adus.
Istoria procesului
În ianuarie 2012, fostul preşedintele al CJ Cluj Alin Tişe anunţa că autorităţile judeţene, Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca şi sindicatele din aeroport vor sesiza Comisia Europeană şi Consiliul Concurenţei, acuzând Consiliul Judeţean Mureş de concurenţă neloială prin subvenţionarea activităţii aeroportului local.
În octombrie 2012 Tribunalul Neamţ a dat câştig de cauză Aeroportului din Cluj şi a dispus anularea în parte a hotărârii de CJ Mureş.
În 2013, ca urmare a admiterii unei cereri de strămutare, cauza a fost judecată la Tribunalul Vâlcea, care a dat câştig de cauză CJ Mureş şi Aeroportului "Transilvania" din Târgu Mureş, iar Curtea de Apel Piteşti a menţinut această sentinţă. Atunci reprezentanţii CJ Cluj declarau ca „nerelevantă” pierderea procesului mai ales că pe rolul instanţelor se mai aflau alte 12 procese se află pe rol la diferite instanţe.
În decembrie 2013 CJ Mureş a abrogat hotărârea privind tarifele practicate de pe aeroportul Târgu Mureş.
Tabel comparativ al tarifelor aeroportuare din ţară şi din Europa
Tarif de servicii pentru pasageri:
Târgu Mureş - 1 euro/pasager
Arad – 1,50 euro/pasager
Satu-Mare – 4 euro/pasager
Bacău, Baia Mare, Suceava – 5 euro/pasager
Sibiu – 5,40 euro/pasager
Cluj – 6 euro/pasager
Oradea – 8 euro/pasager
Tmişoara – 8,50 euro/pasager
Băneasa – 15 euro/pasager
Amsterdam – 14,81 euro/pasager
Bruxelles – 16,16 euro/pasager
Frankfurt – 16,75 euro/pasager
Ataşat în galeria foto aveţi cererea făcută de avocaţii Wizz Air către Consiliul Judeţean Cluj, precum şi răspunsul dat de către Horea Uioreanu, iar în ataşament puteţi vedea toate documentele trimise de către CJ Cluj avocaţilor companiei aeriene.