monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un pictor clujean a încasat 1,4 MILIOANE de LIRE pe o singură operă

Cel mai frapant rezultat al licitației organizate de casa de licitaţii Sotheby's îi aparține românului Adrian Ghenie, şcolit la Cluj.

The Fake Rothko

Rezultatul cel mai frapant al licitației de artă contemporană organizate luni de casa de licitații Sotheby's, la Londra i-a aparținut pictorului român Adrian Ghenie, originar din Cluj. Unul din tablourile sale, “The Fake Rothko” (2010) s-a vândut pentru suma de 1.426.500 de lire sterline, scrie portalul artnet.com.

Pictorul, originar din Cluj, era deja un hit la nivel mondial, scrie Coline Milliard, semnatara unui articol despre această licitație, publicat pe portalul citat, dedicat artei.


Zvonurile — scrie artnet.com — susțin că numeroși consultanți în domeniul artei au cerșit la ușile Galerie Judin (dealerul său din Berlin) la ultima expoziție a acestuia, în speranța de a obține o lucrare care pentru mulți a rămas dincolo de posibilități.

Deși lucrările sale sunt expuse la Centrul “Georges Pompidou”, iar magnatul și colecționarul francez François Pinault se numără printre fani, vânzarea tabloului pentru suma de 1,42 de milioane de lire sterline — față de o estimare maximă de 350.000 de lire — îl plasează pe Ghenie într-o ligă total diferită, crede artnet.com.


Adrian Ghenie s-a născut la Baia Mare şi a absolvit Universitatea de Arte din Cluj.