Actualitate
Institut de 10 mil. € la USAMV
Institutul de Ştiinţele Vieţii din cadrul USAMV Cluj a fost inaugurat vineri, în prezenţa preşedintelui Comisiei de Agricultură din Parlamentul European, Paolo de Castro.
Rectorul USAMV, Doru Pamfil, a precizat că noul Institut este rezultatul unui proiect în valoare de 10 milioane de euro. “Institutul a fost conceput de la început pentru cercetare. Am avut şansa să construim viitoarele laboratoare după ultimele standarde europene, cu filtre speciale pentru securitatea micro-biologică, totul fiind conceput după modele de laboratoare acreditate în Occident. Este cea mai mare platformă de biotehnologii bazată pe cunoaştere din România. Va deveni un institut european de cercetări agricole şi se va axa pe proiecte europene legate de biotehnologii agricole, alimentare şi animale. Chiar şi mobilierul este de design şi fabricaţie germană. Colegii din Austria şi Germania ne-au spus că şi-ar dori un astfel de institut şi la universităţile lor”, a declarat rectorul Doru Pamfil. Institutul grupează pe o suprafaţă de 7.500 de mp laboratoare de cercetare pentru doctoranzi, dar şi pentru studii postdoctorale. M.O.