monitorulcj.ro Menu
Actualitate

(P) Preţuind apa, preţuieşti viaţa!

În 18 iunie, la Staţia de Tratare a Companiei de Apă ARIEŞ au fost în vizită 20 elevi de clasa a III-a de la Școala „Teodor Murășanu” din Turda. Trebuie menționat faptul că, stația de tratare de pe strada Bogata din Turda trateaza și distribuie apă pentru municipiul Câmpia Turzii și comunele arondate acestuia.

20 elevi din Turda au vizitat staţia de tratare a Companiei de Apă Arieș

Copiii au avut o foarte frumoasă panorama de pe decantorul stației. Filtrele de nisip au fost asociate de aceștia cu căzile de Jacuzzi şi centre SPA. La laboratorul de analiză al apei, specialiștii CAA le-au explicat micilor oaspeți despre calitatea apei pe care o bem, au avut ocazia să facă singuri teste de pH.

Copiii au fost foarte interesați de toate procesele prezentate și chiar au pus întrebări pertinente personalului de la Stația de Tratare.


După tot bagajul de cunoștințe obținut,  ca recompensă pentru cumințenia și interesul lor, li s-a oferit prilejul de a se juca în voie pe gazonul de la stație cu mingi și rachete de badminton oferite de reprezentanții CAA.

Cadrul didactic care i-a însoţit, domnul învățător Ciortea Mihai, a afirmat că „această excursie a fost una binevenită şi apreciată  pentru un sfârşit de an şcolar”.

Etichete: caa elevi vizita