Actualitate
Horea Uioreanu, dus la DNA pentru audieri
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, este audiat, miercuri după-amiază, la sediul DNA Cluj, el fiind adus de la CJ, după ce în cursul zilei la instituţie şi la locuinţa lui Uioreanu au avut loc percheziţii ale procurorilor anticorupţie.
Smaranda Bara, avocatul lui Horea Uioreanu, a declarat, miercuri, că şeful CJ a fost dus la audieri la DNA Cluj.
"Domnul Uioreanu a fost adus la audieri la DNA Cluj de la Consiliul Judeţean. Nu vă pot spune acum mai multe detalii", a spus Bara.
Surse judiciare au declarat, la rândul lor, că 11 persoane urmează să fie audiate la DNA Cluj.
Alături de Horea Uioreanu, la audieri a fost chemată miercuri dimineaşa şi Mariana Raţiu, directorul de dezvoltare în cadrul Consiliului Judeţean Cluj care a stat o oră şi jumătate în sediul DNA. Claudiu Salanţă, arhitectul şef al judeţului, a negat că a fost chemat la declaraţii la DNA.
În jurul orei 14.00 maşina DNA cu care Uioreanu a fost transportat de acasă la sediul Consiliului Judeţean a plecat de la sediul forului judeţean, iar ulterior surse din Consiliul Judeţean au confirmat că în autoturism se afla Uioreanu.
Vă reamintim că în această dimineaţă, DNA a efectuat percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Cluj şi acasă la preşedintele forului judeţean. Birourile celor trei oficiali judeţeni au fost sigilate.