monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O nouă materie: liceenii vor studia dezbatere, oratorie şi retorică

Elevii de liceu din România vor putea opta, începând cu anul şcolar 2011-2012, pentru studiul disciplinei „Dezbatere, oratorie şi retorică”.

Această disciplină este opţională şi va fi studiată o oră pe săptămână, pe durata unui an şcolar, indiferent de profilul sau specializarea liceului.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului spun că introducerea acestei discipline vizează dezvoltarea deprinderilor elevilor de gândire analitică şi de exprimare personală, cultivarea toleranţei faţă de pluralismul opiniilor, precum şi dezvoltarea capacităţii de abordare transdisciplinară a problematicii supuse analizei şi dezbaterii. „Opţionalul a fost conceput împreună cu partenerii de la Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică şi vizează, înainte de toate, formarea de competenţe în rândul elevilor de liceu, pe care ni-i dorim cetăţeni implicaţi activ în viaţa socială. Ne propunem ca, la finalul cursului, elevii să ştie să susţină un dialog argumentativ, să folosească tehnicile de argumentare şi contra-argumentare, şi să sintetizeze informaţiile de care dispun pentru susţinerea argumentaţiei”, a declarat Oana Badea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei. Dezbaterile academice reprezintă o metodă complexă de formare ce poate fi regăsită în educaţia tinerilor din diferite ţări ale lumii, fie ca activitate curriculară, fie ca preocupare extracurriculară.