Actualitate
SUA: Declaraţiile lui Rogozin la adresa României sunt "retorică inflamatoare"
Declaraţiile lui Dmitri Rogozin la adresa României sunt "retorică inflamatoare", a declarat, luni, purtătoarea de cuvânt al Departamentului de Stat, Jen Psaki, adăugând că nu ştie ca SUA să fie implicate în interzicerea accesului vicepremierului rus în spaţiul aerian românesc.
Întrebată care este reacţia SUA faţă de declaraţiile vicepremierului rus Dmitri Rogozin care a scris pe Twitter că va reveni în România cu un bombardier strategic, după ce i s-a interzis accesul în spaţiul aerian românesc, Jen Psaki a precizat: "Cu siguranţă că nu considerăm că acest gen de retorică inflamatoare este de folos".
"Ştiu că era într-o vizită în Moldova în acel moment. Evident că aceasta este o zonă în care sprijinim şi vom continua să sprijinim negocierea unui acord cuprinzător privind conflictul, care să garanteze suveranitatea şi integritatea teritorială a Moldovei, asigurând, totodată, un statut special pentru Transnistria", a spus purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, în cadrul unui briefing de presă.
Întrebată dacă SUA au avut vreun rol în interzicerea accesului, Jen Psaki a precizat că nu este la curent cu aşa ceva.
"Nu, din câte ştiu eu. Voi verifica, dar e puţin probabil", a mai spus purtătoarea de cuvânt.
"La solicitarea Statelor Unite, România şi-a închis spaţiul aerian pentru avionul meu. Ucraina nu-mi permite să trec", a afirmat vicepremierul rus Dmitri Rogozin într-un mesaj postat, sâmbătă, pe Twitter, din Transnistria, citat de agenţia Itar-Tass.
"Data viitoare voi zbura la bordul unui (bombardier strategic de tip) Tu-160", a precizat Rogozin, subliniind că sancţiunile nu-l vor determina să-şi anuleze viitoare vizite la Tiraspol, capitala regiunii separatiste moldovene Transnistria.