monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO - Mai mulţi tineri din Cluj au participat la canonizarea Papei Ioan al XXIII-lea şi Papei Ioan Paul al II-lea

Duminică, 27 aprilie 2014, în Piaţa „Sfântul Petru” din Roma, Sfânta Liturghie solemnă și Ceremonia de canonizare a Papilor Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea, a reunit peste un milion de pelerini din diferite țări, printre care sute de credincioşi din România însoțiți de episcopi și preoți.

Din Eparhia greco-catolică de Cluj-Gherla au luat parte la acest moment istoric al Bisericii Catolice, Episcopul eparhial, PS Florentin Crihălmeanu, (singurul Ierarh din România care a primit, prin mâinile Papei Ioan Paul al II-lea, darul consacrării episcopale), precum şi peste 100 de pelerini, preoţi, persoane consacrate, studenţi teologi, credincioşi laici.

Asociaţia eparhială a tinerilor greco-catolici, ASTRU-Cluj, a fost reprezentată de un grup de 10 tineri însoțiți de președinta asociaţiei, Raluca Fernea. Tinerii au răspuns invitaţiei de a împărtăşi celor de acasă din ceea ce au trăit şi ce i-a impresionat în mod deosebit la această adevărată „Sărbătoare a credinţei” în Biserica Catolică:


„Am dorit foarte mult să particip la procesul de sanctificare a celor doi Papi, doream să-l văd «în carne şi oase» pe Papa Francesco şi, în plus, nu mai fusesem niciodată la Roma. Totodată, a fost pentru mine o ocazie, mai ales în timpul orelor de veghe, să rememorez personalitatea lui Ioan Paul al II-lea şi m-am simţit impulsionat de acest proces de memorie. Am profitat de noaptea de veghe şi de experineţa de veghe înainte de Sfânta Liturghie, deşi a durat mai mult decât mă aşteptam. A fost o experienţă extraordinară pentru că am avut timp să mă rog şi să văd cu surpriză că rezist la atâtea ore de veghe. În consecinţă, am trecut destul de uşor peste îmbulzeală şi micile neplăceri cauzate de ea. Pe măsură ce înaintam în Liturghie, totul căpăta un sens şi îmi doream să-l văd pe Papă şi simţeam că rezonez cu cuvintele lui de la predică”, a relatat Cristi Botiza.

Tot din Cluj-Napoca, au participat la canonizare şi pr. vicar Anton Crişan cu un grup de 45 de credincioşi, şi în jur de 20 de credincioşi din Protopopiatul Gherla, împreună cu pr. protopop Alexandru Hruban, cu toţii mărturisind, la rândul lor, bucuria şi entuziasmul în credinţă ce i-a însufleţit şi, mai ales, au experimentat faptul că Biserica este vie, plină de iubirea şi milostivirea lui Dumnezeu.