monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ce fac cultele religioase din Cluj cu 2,6 milioane lei din bugetul local

Din 34 de proiecte depuse la Primărie pentru finanţare, au fost respinse doar două. Celelalte au fost considerate eligibile.

Ce fac cultele religioase din Cluj cu 2,6 milioane lei din bugetul local

Cultele religioase vor primi şi anul acesta bani de la bugetul local, mai exact 2.635.000 lei. Au fost depuse pentru finanţare 34 de proiecte şi au primit aprobare majoritatea dintre acestea, doar două fiind respinse. Membrii comisiei de specialitate din cadrul Primăriei au respins cele două proiecte din cauză că nu au întrunit condiţiile legale sau nu au fost considerate de interes local. “În ceea ce priveşte proiectele selectate spre a fi finanţate , acestea vizează domenii de interes comunitar, prevăzute în regulament, cum ar fi: reabilitarea unităţilor de cult, a clădirilor adiacente acestora, costruirea de lăcaşe noi de cult, renovări la instituţiile de învăţământ teologic, conservării şi întreţinerii bunurilor de patrimoniu aparţinând cultelor religioase, amenajarea şi întreţinerea muzeelor cultural religioase. Menţionăm că toate proiectele selectate îndeplinesc condiţiile procedurale şi legale pentru a primi sprijin financiar pe anul 2014”, este precizat în proiectul de hotărâre de Consiliu Local.

Alocarea banilor pentru biserici va fi discutată în cadrul şedinţei de Consiliu Local de astăzi.


Cea mai mare sumă pentru greco-catolici

Din totalul banilor, cea mai mare sumă, 400.000 lei, va fi alocată pentru Episcopia Romană Unită cu Roma, Greco-Catolică pentru finalizarea lucrărilor la clădirea care va găzdui Liceul I.M. Klein. O sumă mare de bani, 300.000 lei, merge către Parohia Ortodoxă Sf. Apostoli Petru şi Pavel pentru construirea bisericii parohiale din Mănăştur, de pe strada Primăverii. 200.000 lei va primi Parohia Ortodoxă Învierea Domnului pentru împrejmuirea bisericii şi pentru amenajări exterioare.

Cultul Mozaic – Comunitatea Evreilor din Cluj va primi 170.000 lei pentru repararea gardurilor şi igienizarea cimitirelor (20.000 lei) şi pentru Monumentul Holocaustului (150.000 lei). Eparhia Reformată din Ardeal va primi 139.000 lei pentru reabilitarea clădirii în care funcţionează Liceul Teologic Reformat Cluj.


160.000 lei pentru pictura din catedrală

Parohia Romano Catolică Sf. Mihail va primi 95.000 lei pentru reabilitarea porţii şi gangului edificiului din Piaţa Unirii nr. 5. Pentru Seminarul Teologic Ortodox sunt destinaţi 120.000 lei pentru construirea campusului şi centrului Sf. Nectarie, iar pentru Catedrala Ortodoxă Metropolitană sunt alocaţi 16.000 lei pentru pictura în tehnică mozaic din catedrala din Piaţa Avram Iancu.   

30.000 lei vor fi alocaţi Parohiei Romano-Catolică Cluj-Mănăştur pentru consolidarea zidului de sprijin pentru dealul Calvaria. Sume cuprinse între 20.000 şi 100.000 lei mai sunt alocate pentru alte obiective ale cultelor religioase din municipiu.