monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ianukovici: Ucraina a intrat în RĂZBOI CIVIL

Preşedintele ucrainean înlăturat de la putere, Viktor Ianukovici

Preşedintele ucrainean înlăturat de la putere, Viktor Ianukovici, a apreciat, duminică, faptul că Ucraina a intrat în război civil, au anunţat agenţiile de presă din Rusia.

Preşedintele ucrainean înlăturat de la putere, Viktor Ianukovici, a apreciat, duminică, faptul că Ucraina a intrat în război civil, informează Mediafax.

"Sângele a fost vărsat. Ţara noastră se află de-acum într-o situaţie nouă, de fapt, a început să intre în război civil", a declarat el.


Ianukovici, înlăturat de la putere la sfârşitul lunii februarie în urma unor manifestaţii sângeroase la Kiev, capitala Ucrainei, a acuzat Statele Unite că participă direct la tulburările din estul ţării. "Vreau să anunţ implicarea directă în ultimele evenimente a Statelor Unite, care nu se amestecă doar în ceea ce se întâmplă în ţară, dar care, de asemenea, indică ce şi cum să facă" Ucraina, a adăugat el.

Preşedintele ucrainean înlăturat de la putere a vorbit de la Rostov-pe-Don, în Rusia, unde s-a refugiat.


O operaţiune "antiteroristă" a fost lansată în oraşul ucrainean Slaviansk, împotriva militanţilor proruşi care ocupă sedii ale serviciilor de securitate, anunţă ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov. Intervenţia forţelor speciale ucrainene s-a soldat cu morţi şi răniţi de ambele părţi, anunţă ministrul Arsen Avakov.