monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fostul şofer al ÎPS Andreicuţ a declanşat CUTREMURUL. Şeful Poliţiei Rutiere şi trei subalterni, CERCETAŢI prealabil

Şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, şi trei subalterni ai acestuia cu funcţii de conducere sunt cercetaţi prealabil, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, în contextul cazului ofiţerului cercetat penal după ce a fost prins cu permis de conducere fals, au declarat surse judiciare.

Cei trei subalterni ai lui Diniţă sunt adjunctul acestuia, Costin Tătuc, şeful Poliţiei Autostrăzi, Carol Vârnă, şi Paul Toma, tot de la Direcţia Rutieră din Poliţia Română.

"Inspectorul general (Pere Tobă - n.r.) a dispus declanşarea procedurii de cercetare prealabilă faţă de patru ofiţeri cu funcţii de conducere din cadrul Direcţiei Rutiere, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei abaterilor disciplinare de: comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probitătii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei, faţă de un ofiţer de poliţie, precum şi a celei de neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege, faţă de toţi patru", precizează Poliţia Română.


Pe de altă parte, şeful Poliţiei Române a dispus sesizarea unităţii de parchet competente, la finalizarea tuturor verificărilor efectuate de Direcţia Control Intern din IGPR, referitoare la un ofiţer din cadrul Direcţiei Rutiere care a condus fără permis, întrucât au fost identificate indicii cu privire la fapte de natură penală privind încadrarea şi promovarea acestuia în structurile Poliţiei Române.

Poliţia Română reaminteşte, în acelaşi context, că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat, la la 1 aprilie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducere fără permis.


"Totodată, precizăm faptul că din verificări, s-a stabilit că ofiţerul în cauză nu a participat în calitate de conducător auto la nicio misiune de însoţire a coloanelor oficiale", mai precizează Poliţia Română.

Augustin Căpâlnaş, ofiţerul de la Direcţia Poliţiei Rutiere cercetat penal după ce a fost prins cu permis de conducere fals, a absolvit Teologia, fiind arhidiacon, apoi şofer de arhiepiscop, iar ulterior a devenit poliţist şi purtător de cuvânt la Şcoala de Poliţie din Cluj-Napoca şi IPJ Alba.


Căpâlnaş a absolvit, în 1996, cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, iar începând cu 1994, timp de aproape zece ani, a fost arhidiacon la Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.

El a fost şi şofer al fostului arhiepiscop de Alba Iulia, IPS Andrei, în prezent Mitropolit al Clujului.


În 2004, Augustin Căpâlnaş a devenit poliţist, fiind ofiţer de relaţii cu publicul la Şcoala de Agenţi de Poliţie "Septimiu Mureşan" din Cluj-Napoca. În 2006, Augustin Căpâlnaş a fost transferat de la Cluj-Napoca, fiind numit purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, funcţie pe care a ocupat-o timp de peste un an.

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Cluj au declarat în 2 aprilie, că Augustin Căpâlnaş nu a desfăşurat activităţi în cadrul IPJ Cluj, astfel că nu au ce informaţii să ofere despre acest caz.


De asemenea, solicitat să furnizeze un punct de vedere oficial privind modul în care a fost angajat ofiţerul de poliţie Augustin Căpâlnaş în cadrul inspectoratului, dacă acesta a folosit autoturismele de serviciu sau dacă la angajare în dosarul acestuia s-a verificat valabilitatea permisului de conducere, Biroul de Presă al IPJ Alba a refuzat să ofere informaţii.

Contactaţi telefonic, reprezentanţii Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia au refuzat şi ei să comenteze acest caz pe motiv că Augustin Căpâlnaş nu mai este angajat al instituţiei, iar când a fost, arhiepiscopia era condusă de un alt arhiepiscop.

Ofiţerul Augustin Câpâlnaş este cercetat penal după ce colegii săi din cadrul Direcţiei Poliţiei Rutiere au descoperit că acesta conducea cu un permis fals, în condiţiile în care nu a avut niciodată un astfel de document, potrivit unor surse din Poliţie.

Conform surselor citate, Căpâlnaş avea atribuţii legate de educaţia rutieră. La un moment dat, acesta ar fi vrut să se mute pe o altă linie de muncă şi a fost nevoit ca, printre alte documente, să facă şi dovada faptului că deţine permis de conducere.

În acest context, poliţistul ar fi recunoscut în faţa colegilor săi că nu are permis. Aceştia l-au întrebat cum a condus până acum, atât maşina de serviciu cât şi autoturismul personal, iar Căpâlnaş ar fi arătat un permis care nu era al lui, au precizat sursele citate.

Oficiali din Poliţia Română spuneau, tot în 2 aprilie, că ofiţerul este încă în funcţie, acesta fiind în prezent în concediu medical.

El este cercetat disciplinar, în urma unui control intern făcut de Poliţia Română la sfârşitul lunii februarie fiind sesizat şi Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

"Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia Control Intern, a efectuat verificări la Direcţia Rutieră încă din data de 28 februarie, cu privire la situaţia unui ofiţer faţă de care s-a constat că nu deţinea permis de conducere", a arătat Poliţia Română, într-un comunicat de presă.