Actualitate
Şapte obiceiuri „nocive“. Duşul zilnic nu face bine!
Unele obiceiuri zilnice considerate benefice pot fi de fapt dăunătoare organismului, arată rezultatele unor studii noi. Printre aceste obiceiuri „nocive” se află duşul zilnic, somnul de opt ore şi clătirea gurii după spălatul dinţilor.
Cercetătorii vorbesc despre „şapte păcate” care pot dăuna sănătăţii, primul dintre acestea fiind duşul zilnic. Conform medicului dermatolog englez Nick Lowe, majoritatea oamenilor se spală mult prea mult. El spune că folosirea apei fierbinţi combinată cu săpunuri abrazive poate distruge uleiurile pielii, provocând uscarea, crăparea şi chiar infectarea acesteia.
Mai mult, cercetătorii spun, conform Mediafax, că opt ore de somn pe noapte te fac să te simţi şi mai obosit. „Omul a evoluat în aşa fel încât poate avea un stil de somn fragmentat. Somnul de 15 minute în timpul zilei poate fi echivalentul unei ore de somn pe timpul nopţii”, spune cercetătorul Jim Horne.
Un alt „păcat” este clătirea gurii după spălarea dinţilor deoarece clătirea curăţă învelişul protector lăsat de pasta de dinţi, iar absenţa acesei operaţiuni ar adăuga câteva ore de protecţie dinţilor.
Nici statul pe toaletă nu este sănătos deoarece un studiu recent publicat de oamenii de ştiinţă israelieni afirmă că ghemuirea este o poziţie mai naturală decât statul pe toaletă şi necesită mai puţin efort. Această poziţie reduce riscul bolilor intestinului, cum ar fi hemoroizii. “Plasarea unei trepte sub picioare şi aplecarea înainte poate fi de ajutor persoanelor cu probleme la intestin”, spune medicul Charles Murray, de la spitalul Royal Free din Londra.
Potrivit Mediafax, curăţenia zilnică este un alt “păcat” dăunător organismului. Teste realizate pe 100 de bărbaţi şi femei care făceau majoritatea treburilor casnice au arătat că aceştia aveau tensiunea arterială mai ridicată decât cei care nu munceau atât de mult în casă.
Respiraţia greşită dăunează organismului, cercetătorii sugerând că respiratul din piept nu este eficient. Astfel poate rămâne aer vechi în plămâni. Este recomandat respiratul cu tot abdomenul, asemenea bebeluşilor.
Relaxarea după cină este ultimul din cele “şapte păcate”. Potrivit studiilor, este recomandată o plimbare de 20 de minute după cină.