monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primul studiu despre filmul românesc contemporan, publicat în SUA de un clujean

sursa foto: ziardecluj.ro

Profesorul Doru Pop, cadru didactic al Facultății de Teatru și Televiziune, din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai, a publicat la editura McFarland din Statele Unite ale Americii, volumul „Noul val în filmul românesc. O introducere”, în limba engleză.

Publicat la o prestigioasă editură din Statele Unite, care are una dintre cele mai importante colecții de studii despre cinema din lume, volumul profesorului Doru Pop reprezintă o  premieră prin deschiderea către dialog internațional. Doru Pop consideră că această carte este una dintre cele mai importante realizări personale, dar și pentru vizibilitatea internațională a Universității Babeș-Bolyai.

„Consider că a publica în limba engleză și a fi vizibil la nivel internațional este cea mai importantă realizare pentru un cercetător. În plus această carte este o premieră deoarece este prima cercetare în profunzime de pe piața internațională dedicată exclusiv filmului românesc din ultimul deceniu. Mai sunt istorii ale filmului românesc, dar un studiu în limba engleză, consacrat tinerilor cineaști, nu s-a mai publicat în afara României”, a declarat conferențiarul clujean.


Autorul volumului „Noul val în filmul românesc. O introducere” explică fenomenul filmului românesc contemporan prin impactul pe care l-au avut asupra regizorilor principalele curente de „noul val”, de la neorealismul italian, la noul val francez, noul cinema britanic și celelalte curente europene.

Cartea lui Doru Pop explică apartenența cineaștilor români la ansamblul  filmului european și demonstrează cum noile filme care au înregistrat un succes nemaiîntâlnit în ultimii ani sunt parte integrantă din gândirea cinematografică europeană.


Volumul, care are 237 de pagini, cu ilustrații din filmele contemporane, tratează subiecte precum: gramatica noului val românesc, estetica filmelor lui Cristi Puiu, marginalitate și anti-eroi sau spectatorul absent. Cititorii pot găsi analize despre filme  precum "Moartea domnului Lăzărescu", "Patru luni, trei săptămâni și două zile" sau "Eu când vreau să fluier, fluier".

Filmul românesc contemporan, uneori descris ca „noul cinema românesc” sau, după cum susține Doru Pop, „noul val românesc” este cel mai important fenomen cultural din ultimele decenii. Regizori precum Cristi Puiu, Cristian Mungiu sau Călin Peter Netzer au primit cele mai importante premii europene și internaționale, făcând ca filmul românesc să fie recunoscut în întreaga lume.