monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Bătrân de 71 de ani, accidentat grav după o traversare neregulamentară

Miercuri la prânz, pe DN1F, pe raza comunei Baciu, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unei persoane şi avarierea unui autovehicul.

Un bărbat de 40 de ani din judeţul Sălaj, în timp ce conducea un autovehicul pe raza comunei Baciu, din direcţia Zalău spre Cluj-Napoca, a accidentat un bărbat de 71 de ani din comuna Baciu.

Din primele verificări reiese că bărbatul de 71 de ani, în calitate de pieton, s-a angajat neregulamentar în traversarea drumului naţional prin loc nesemnalizat şi fără să se asigure corespunzător. 


Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a pietonului şi avarierea unui autovehicul, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 2.000 lei.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a identifica toate circumstanţele în care s-a produs accidentul.