monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Rapoartele SRI 2007-2012 - interceptări în creştere, număr sporit al acţiunilor antiteroriste

SRI îşi prezintă, miercuri, raportul de activitate pe 2013, cele din anii precedenţi indicând creşterea numărului interceptărilor, faptul că DIICOT şi DNA sunt principalii beneficiari ai sesizărilor sale şi că o treime din informările SRI au ajuns la şeful statului, iar jumătate la Guvern.

sursa foto: ziuanews.ro

DIICOT şi DNA au fost principalii beneficiari ai sesizărilor de cercetare penală făcute de SRI.

Numărul sesizărilor făcute de SRI a crescut de la an la an, astfel încât numărul acestora a ajuns de la 643 în 2007, la 3.289 în 2012.


Astfel, conform rapoartelor de activitate ale SRI în 2012, Direcţia Naţională Anticorupţie şi structurile sale teritoriale au primit 860 de sesizări şi informări în domeniul penal. DIICOT şi structurilor teritoriale i-au fost remise 573 de sesizări, în vreme ce structurile Ministerului de Interne, precum Direcţia Generală Anticorupţie şi structurile Poliţiei, au obţinut 554 de sesizări.

Alte sesizări au fost adresate parchetelor de pe lângă curţile de apel (44), parchetelor de pe lângă tribunale (178), parchetelor de pe lângă judecătorii (90).


O treime din informările SRI au ajuns la şeful statului şi mai mult de jumătate la Guvern

În şase ani de zile, SRI a realizat 42.000 de informări a factorilor de decizie, conform unei analize a datelor prezentate în rapoartele de activitate ale serviciului. Din totalul informărilor, 26.140 au fost remise instituţiilor de la nivel central, Guvernul beneficiind de 56% dintre acestea, în vreme ce şefului statului i-au fost transmise 30% din informări.

De asemenea, pe parcursul celor şase ani 15.929 informări au fost înaintate autorităţilor locale, respectiv prefecţilor şi preşedinţilor de consilii judeţene.


În 2012, Guvernului i-au fost transmise de către SRI 3.208 informări, în vreme ce preşedintele Traian Băsescu a obţinut 886 informări. Pe de altă parte, 2.345 informări au fost înaintate prefecţilor şi preşedinţilor de consilii judeţene.

Ponderea cea mai mare a informărilor transmise de SRI, respectiv 44%, au vizat în 2012 securitatea economică, în vreme ce aproape un sfert din documente (24,2 %) au privit „protejarea valorilor şi drepturilor constituţionale”. De asemenea, 21,7% au fost documente de informare în ceea ce priveşte „promovarea unor obiective de politică externă a României”. Doar 9,8% au fost informări legate de identificarea şi evaluarea ameninţărilor de natură teroristă.


Mandate de interceptare în creştere

Analiza rapoartelor SRI din perioada 2007 - 2012 relevă că mandatele de interceptare puse în aplicare de SRI s-au triplat în şase ani, de la puţin peste 10.000 de acte autorizate în 2007 la peste 36.000 în 2012, iar în medie de 10% din mandate a beneficiat direct Serviciul Român de Informaţii.

Numărul actelor de autorizare puse în aplicare de SRI în 2012 a ajuns la 36.085, numărul acestora fiind triplu faţă de anul 2007, când acestea au totalizat 10.272.


SRI precizează în raportul de activitate pentru anul 2007 că au fost interceptate în anul respectiv 7.746 de persoane şi 15.414 de posturi telefonice. Dintre acestea, Serviciul Român de Informaţii a fost direct beneficiar pentru 1.603 de acte de autorizare, fiind interceptate 1.241 de persoane şi 4.805 de posturi telefonice.

Serviciul Român de Informaţii a prezentat în 2007, 2008 şi 2009 ponderea resurselor informaţionale pe care şi-a bazat activitatea. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, însă, în anii următori.

Astfel, cea mai mare parte a informaţiilor obţinute de SRI au fost din „surse secrete umane”, în 2007 acestea ajungând la 59,1%, în 2008 la 47,1%, iar în 2009 la 43,3%.

„Sursele secrete tehnice” au reprezentat 13% din resursele informaţionale în 2007 şi 2008, ponderea acestora crescând în 2009 la 17,3%.

Totodată, în 2007 sursele deschise şi productia de informaţii analitice au reprezentat 27,3%.

Pe fondul scăderii resurselor informaţionale din surse secrete umane, dar şi al diversificării surselor de informaţii, în 2008 s-au dezvoltat „resursele analitice” (17,3%), cele din cooperare (11,2%), surse deschise şi oficiale (7,8%) şi surse secrete tehnice (3,1%). Această distribuţie a resurselor informaţionale ale SRI s-a menţinut la aproximativ acelaşi nivel şi în 2009.