monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tătarii din Crimeea vor să organizeze un REFERENDUM

Tătarii din Crimeea, dintre care cei mai mulţi se opun alipirii regiunii la Rusia, vor să organizeze sâmbătă, la 29 martie, un referendum pentru a-şi defini poziţia în contextul evenimentelor recente, a anunţat luni, la Kiev, liderul comunităţii tătare Mustafa Djemilev.

Tătarii din Crimeea vor să organizeze un referendum

"Am prevăzut organizarea, la 29 martie, a Congresului nostru Naţional la Simferopol. Unul dintre subiectele dezbătute va fi autodeterminarea poporului tătar. La 16 martie noi nu am participat la referendumul (privind alipirea Crimeei la Rusia) şi acum vrem să organizăm propriul nostru referendum", a declarat Djemilev, potrivit Mediafax.

Apartenenţa teritorială a Crimeei nu va fi abordată, ci mai degrabă "formele de coexistenţă", a adăugat liderul comunităţii tătare.


Sugerând că alegerea nu va fi deloc uşoară, el a evocat, de asemenea, promisiunea noilor autorităţi de a le garanta tătarilor o cotă de 20 la sută în cadrul tuturor organelor de stat şi de a acorda limbii tătare acelaşi statut ca şi limbii ruse.

El a declarat că decizia tătarilor depinde de atitudinea autorităţilor ucrainene, de capacitatea lor de a-i apăra pe cei care rămân în Crimeea.


Potrivit lui Djemilev, aproximativ 5.000 de tătari au părăsit Crimeea în ultimele zile, majoritatea deplasându-se în regiunile din vestul Ucrainei. Comunitatea tătarilor în Crimeea este estimată la aproape 300.000 de persoane.