Actualitate
Ucraina vrea în G8, în locul Rusiei
Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a declarat sâmbătă, în cadrul unei întâlniri cu omologul său canadian Stephen Harper, că Ucraina este pregătită să ia locul Rusiei în cadrul organizaţiei statelor puternic industralizate - G8 -, dacă există o astfel de posibilitate, relatează agenţia UNIAN.
"Dacă G8 are un loc vacant, Ucraina este pregătită să-l ocupe", a declarat Iaţeniuk, provocând aplauze în sală.
"Totuşi, în mesajul meu către liderii G7, vreau să subliniez că a venit timpul să creăm un nou sistem mondial de securitate şi să-i tragem la răspundere pe cei care pun în pericol această securitatë", a adăugat el, potrivit Mediafax.
Excluderea Rusiei din grupul celor mai industrializate state, la care a aderat ca membru cu drepturi depline în 2002, este una dintre sancţiunile internaţionale luate în considerare în urma alipirii Crimeei la Rusia marţi.
Celelalte şapte state membre - Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite - şi-au suspendat deja participarea la reuniunile în vederea pregătirii summitului G8 prevăzut în iunie la Soci, în Rusia, în semn de protest faţă de încălcarea suveranităţii Ucrainei de către Moscova.
Premierul britanic, David Cameron, a declarat miercuri că summitul G7, convocat luni la Haga de către Barack Obama, ar trebui să discute "excluderea permanentă a Rusiei" din G8.