monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Die Antwoord vor urca pe scena Electric Castel 2014 - FOTO

Die Antwoord

O nouă trupă este anunţată de organizatorii Electric Castel Festival pe scena din Bonțida. Este vorba despre formaţia Die Antwoord, care au inclus România, pentru prima dată, în turneul lor mondial de promovare a ultimului album.

Die Antwoord vin la Castelul Banffy cu probabil cel mai non-conformist și extravagant show prezentat vreodată publicului autohton.

Un alt cap de afiș care va urca pe scena Dance garden este Sasha, britanicul care s-a impus prin stilul progressive house printre cei mai buni DJ din lume. Lista cu artiști de anvergură ai festivalului va fi completată cu Gramatik, muzicianul nominalizat, în 2010, de organizatorii Beatport Music Awards la categoriile "Best Chill Out Artist" și "Chill Out Track".


“Și pentru ediția din acest an, ne-am dorit să avem un line-up proaspăt și diferit, de aceea am ales artiștii care să se înscrie cel mai bine în această categorie. Ne-am orientat fie spre muzicienii care nu au mai fost în România, deși foarte așteptați de public, fie spre numele care au scos un album nou. E cazul headlinerilor Die Antwoord și Rusko, care vor concerta în premieră la noi, în timp ce Thievery Corporation și Bonobo revin în fața fanilor, de această dată, cu albume lansate recent”, a spus Teodor Negrea, directorul festivalului.

Electric Castle va reuni anul acesta peste 100 de artiști care vor concerta, timp de patru zile, pe cinci scene. Organizatorii au pus în vânzare abonamente promoționale, care costă 160 de lei și pot fi achiziționate până în 15 aprilie de pe eventim.ro, din rețeaua Eventim, de la partenerii oficiali ai festivalului și cu ajutorul aplicației mobile Electric Castle (iOS și Android).