Actualitate
UPDATE - Cazul avionului Malaysia Airlines: Două obiecte "posibil legate" de zborul MH370, observate prin satelit
Premierul Australiei, Tony Abbott, a anunţat joi că două obiecte "posibil legate" de zborul MH370, dispărut în urmă cu 12 zile, au fost observate prin satelit.
UPDATE 13:28 - O navă norvegiană a ajuns în zona fragmentelor
O navă norvegiană, Sankt Petersburg, a ajuns joi în zona Oceanului Indian unde au fost depistate fragmente, despre care se crede că ar putea proveni de la avionul Boeing 777 al Malaysia Airlines, a anunţat armatorul Höegh Autoliners.
"Nava a ajuns la faţa locului pentru a participa la căutări", a declarat pentru AFP Cecilie Moe, o purtătoare de cuvânt a companiei norvegiene.
UPDATE 12:35 - Malaysia consideră "credibilă" pista
Malaysia a apreciat drept "credibilă" pista privind descoperirea unor posibile fragmente ale Boiengului 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines detectate de satelit în sudul Oceanului Indian.
"Avem în acest moment o pistă credibilă", a declarat ministrul malaysian al Transporturilor, Hishammuddin Hussein, într-o conferinţă de presă.
Verificări sunt desfăşurate în zona indicată, dar vor continua şi căutările în celelalte perimetre de căutare stabilite, a menţionat oficialul.
UPDATE 07:00 – Obiect de 24 de metri
Unul dintre cele doua obiecte "eventual legate" de zborul MH370 al Malaysia Airlines şi depistat de imaginile prin satelit măsoară 24 de metri, au anunţat joi autorităţile australiene.
"Obiectele sunt relativ uşoare. Sunt obiecte de o anumită dimensiune, probabil în apă, plonjând aproape de suprafaţă şi urcând" intermitent, a declarat un oficial din cadrul Autorităţii australiene de securitate maritimă (AMSA), John Young. "Cel mai mare (dintre cele două obiecte) este de 24 de metri. Celălalt este mai mic", a adăugat el în cadrul unei conferinţe de presă.
----------------------------------------------------------
Autoritatea australiană pentru Securitate Maritimă (AMSA) a primit informaţii "noi şi credibile" despre "obiecte care ar putea fi posibil legate de căutările" avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, a declarat premierul australian în faţa Parlamentului.
"Două obiecte posibil legate de căutări au fost identificate" în urma examinării unor "imagini prin satelit", a precizat el.
Un avion a fost trimis pentru a examina mai îndeaproape obiectele detectate, iar alte trei aparate îl vor urma. Premierul australian nu a precizat locul în care cele două obiecte au fost detectate, însă Australia efectuează căutări în sudul Oceanului Indian.
Tony Abbott a avertizat că nu ar trebui să se tragă concluzii pripite. "Trebuie să ţinem cont de faptul că localizarea acestor obiecte va fi extrem de dificilă şi ar putea să indice că acestea nu sunt legate de zborul MH370", a spus el.