monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Preşedintele Ungariei s-a interesat de lucrările de restaurare a Castelului Banffy din Bonţida

Preşedintele Ungariei, Ader Janos, care se află într-o vizită privată în Transilvania, s-a interesat, la Castelul Banffy din Bonţida, judeţul Cluj, de stadiul lucrărilor de restaurare şi de şansele obţinerii unor fonduri pentru castel.

Castelul Banffy din Bonţida

Preşedintele Ungariei, Ader Janos, a vizitat, miercuri, Castelul Banffy de la Bonţida, judeţul Cluj, dar şi o şcoală cu internat şi un muzeu etnografic din satul Răscruci.

Preşedintele Ungariei a fost însoţit de soţia sa, Herczeg Anita, şi de consulul general al Ungariei la Cluj-Napoca, Magdo Janos, şi nu a făcut nicio declaraţie.


Preşedintele Fundaţiei "Transyilvania Trust”, Hegedus Csilla, care se ocupă de lucrările de restaurare a Castelului Banffy de la Bonţida, a declarat presei că şeful statului ungar a dorit să vadă stadiul lucrările de restaurare şi programul de specializare în reabilitarea patrimoniului construit.

"Ne-a întrebat despre modalităţile de restaurare a castelului, care sunt şansele noastre de a primi bani pentru această restaurare. Noi am spus că, din păcate, fonduri publice nu pot fi obţinute, pentru că este proprietate privată, dar ne-a asigurat de sprijinul dânsului pentru continuarea lucrărilor de restaurare. Pentru renovare ar fi nevoie de circa şapte milioane de euro, pe care noi dorim să îi obţinem, aşa ca şi pe banii pe care i-am avut acum, adică din fonduri europene, finanţări particulare şi de la finanţatorii noştri din SUA", a spus Hegedus Csilla.


Ader Janos a primit din partea conducerii Fundaţiei câteva cărţi legate de Castelul Banffy.