monitorulcj.ro Menu
Actualitate

România interzice intrarea în ţară a extremiştilor maghiari. Membri Jobbik şi ai Gărzii Maghiare, indezirabili

Autorităţile române au decis nepermiterea intrării în ţară a unor cetăţeni ungari din patru formaţiuni, inclusiv Jobbik, urmând să fie făcute demersurile necesare pentru ca aceştia să fie declaraţi indezirabili, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

"În urma activităţilor de evaluare a riscurilor la adresa ordinii publice şi a securităţii naţionale, în conformitate cu dispoziţiile legale, respectiv a legislaţiei comunitare, autorităţile române competente au luat decizia instituirii unor măsuri preventive în vederea pre-întâmpinării producerii unor evenimente de natură a afecta ordinea publică şi securitatea naţională. Astfel, a fost instituită măsura nepermieterii intrării pe teritoriul României şi s-a solicitat instanţei compentente declararea ca indezirabili pentru un număr de cetăţeni ungari care desfăşoară în ţara naostră activităţi cu caracter extremist în favoarea organizaţiilor Noua Gardă Ungară. Mişcarea de Tineret din cele 64 de Comitate, Oastea Haiducilor şi Jobbik. Despre aceştia s-a stabilit cu certitudine că sunt implicaţi în activităţi de natură a justifica măsurile dispuse în condiţiile legii", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, inspectorul principal de Poliţie Monica Dajbog.

"La acest moment, suntem într-o procedură de informare a autorităţilor ungare, pentru a avea certitudinea că şi persoanele vizate sunt informate", a mai spus Monica Dajbog.


Referitor la preşedintele Jobbik, Vona Gabor, purtătorul de cuvânt al MAI a spus că nu poate furniza informaţii, pentru că pe rolul Ministerului Public se află, în faza implementării, o cauză penală.

Declararea ca indezirabil a unui cetăţean al Uniunii Europene se dispune de către Curtea de Apel Bucureşti (CAB) şi devine executorie imediat, chiar dacă este atacată cu recurs la instanţa supremă, arată legislaţia în vigoare.


CAB se pronunţă, prin hotărâre motivată, în termen de maximum zece zile de la sesizarea formulată. Dacă declararea ca indezirabil este motivată de raţiuni de securitate naţională, în motivare nu se menţionează datele şi informaţiile ce au stat la baza deciziei.

Conform legii, punerea în executare a hotărârii prin care cetăţeanul UE sau membrul de familie a fost declarat indezirabil se realizează prin escortarea străinului până la frontieră sau până în ţară de origine, de către personalul specializat al Oficiului Român pentru Imigrări.


Poliţia Română a anunţat anterior, tot vineri, că aproape 1.000 de poliţişti sunt mobilizaţi pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică în 15 judeţe, la evenimentele organizate în perioada 15 - 17 martie pentru sărbătorirea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.

Potrivit Poliţiei Române, în perioada 15 - 17 martie, în 56 de locuri din 15 judeţe ar urma să aibă loc manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. La aceste evenimente vor participa, conform estimărilor organizatorilor, aproximativ 30.000 de persoane.


Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis, joi, un mesaj politicienilor maghiari care se anunţă în număr mare în România în următoarele zile, că "oricine poate fi cu uşurinţă expulzat în plin sejur de pe teritoriul României, dacă nu respectă legile şi Constituţia".

Şeful statului i-a averizat pe politicienii maghiari "să aibă în vedere că statul român nu va tolera mesaje care să contravină Constituţiei României".


Băsescu a precizat că măsuri vor fi anunţate vineri de Ministerul de Interne.

"Obiectivul nostru este că oamenii politici maghiari să nu utilizeze perioadele de campanie electorală pentru a face declaraţii care contravin Constituţiei României, statului de drept şi comportamentului unui oaspete pe teritoriul altor ţări", a mai spus Traian Băsescu.

Preşedintele i-a transmis un mesaj şi liderului Jobbik, Vona Gabor: "Să fie convins domnul preşedinte al Jobbik că îi ştim foarte bine activitatea politică".

Tot Traian Băsescu declara, marţi, că cere Guvernului şi Parlamentului emiterea unui act normativ prin care să se interzică prezenţa membrilor partidului Jobbik în România, pe care l-a catalogat drept "extremist".

"Cred că e timpul să punem capăt acţiunilor acestui partid pe teritoriul României, şi cer public Guvernului şi Parlamentului să se emită act normativ prin care prezenţa pe teritoriul României a membrilor şi liderilor acestui partid să fie interzisă. Este un partid extremist", a spus Băsescu.