monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO - Atmosferă incendiară la “Lord of the Dance”

Mii de clujeni au urmărit cu sufletul la gură spectacolul memorabil făcut de dansatorii de la “Lord of the Dance”.

Dansatorii de la “Lord of the Dance” se află pentru a doua oară în Cluj-Napoca unde fac un show de zile mari. Aceştia au fost prezenţi pe scena special amenajată în incinta Sălii Sporturilor “Horia Demian” unde încântă clujenii cu mişcările lor de dans. Spectacolul a început la ora 20.00.

Sala Sporturilor este arhiplină, mai ales că au fost vândute toate biletele. Din acest motiv, spectacolul se desfăşoară cu casele închise.


Clujenii urmăresc în acest moment un spectacol inspirat din poveştile folclorului irlandez în care se prezintă lupta dintre bine şi rău. Ritmul fascinant al dansurilor, execuţia lor impecabilă, muzica, luminile, scenografia – toate aceste ingrediente îmbinate fac ca spectacolul să fie unul de neuitat şi să rămână mult timp de acum în memoria clujenilor. 

“Atmosfera este incendiară. Încă de acum doi ani mi-am dorit să vin la acest spectacol, însă atunci nu am reuşit. Mi-am zis că de această dată nu trebuie să-l ratez, mai ales că am înţeles că ar putea să se retragă. Este de vis ceea ce se întâmplă aici şi merită toţi banii”, a povestit Ramona.


Dansatorii de la “Lord of the Dance" au demonstrat ce înseamnă plăcerea de a dansa îmbinată cu multe ore de muncă pe scena artistică. Michael Flatley, iniţiatorul acestui gen de spectacol, a înregistrat în anul 1998 un record mondial la step cu 35 de bătăi pe secundă.

Acestea ar putea fi ultimele spectacole desfăşurate de dansatorii de la “Lord of the Dance”.  Reprezentanții trupei au anunțat, de curând, că se retrag pentru o vreme și nu se știe dacă această pauză va fi permanentă sau nu. Cert este că turneul pe care aceștia îl vor susține în martie în România ar putea fi ultimul.


În data de 14 martie dansatorii de la “Lord of the Dance” vor ajunge în Bucureşti unde vor susţine alte două spectacole.