Actualitate
Dispariţia avionului Boeing 777, în continuare învăluită în mister
Autorităţile din Malaysia au extins zona de căutare a avionului Boeing 777 dispărut sâmbătă cu 239 de oameni la bord, anunţă autorităţile locale care au adăugat că este posibil să fi găsit o barcă de salvare.
"Zona de căutare a fost extinsă în Marea Chinei de Sud", a anunţat directorul Autorităţii aeronautice malaysiene, Azharuddin Abdul Rahma, care a mai adăugat că vor fi efectuate căutări şi pe coasta de vest a Malaysiei.
Acesta a mai anunţat că mai multe nave se îndreptau luni către o zonă în care a fost reperat, plutind, un obiect care ar putea să fie o barcă de salvare. "Tocmai am primit o informaţie potrivit căreia un avion a observat ceva care seamănă cu o barcă de salvare răsturnată", a declarat şeful Aviaţiei Civile malaysiene Azharuddin Abdul Rahman.
"Îi contactăm pe omologii noştri (străini) şi trimitem nave în zonă pentru a verifica obiectul, elementele", a adăugat el.
Pata de carburant provine de la o navă
Pata de carburant descoperită în largul Malaysiei nu aparţine avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, dispărut sâmbătă în largul Vietnamului, au arătat luni analizele.
"Acest carburant nu este folosit de avioane, ci de nave", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei maritime din Malaysia, Faridah Shuib.
Pata de carburant a fost descoperită la aproximativ 185 de kilometri de coastele Malaysiei, în apropiere de locul în care turnul de control a pierdut contactul cu avionul.
După mai bine de 48 de ore de la dispariţie, situaţia zborului MH370 - care asigura o legătură Kuala Lumpur-Beijing, cu 227 de pasageri de 14 naţionalităţi şi 12 membri ai echipajului la bord - este în continuare învăluită în mister.