monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Incendiu la o fabrică de prelucrare a lemnului

Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la o fabrică de prelucrare a lemnului din comuna Brateş, judeţul Covasna, trei echipaje de pompieri din Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc intervenind pentru a stinge focul.

Incendiu la o fabrică de prelucrare a lemnului

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, Marius Tolvaj, a declarat, corespondentului Mediafax, că un incendiu a izbucnit, în jurul orei 14.00, la o fabrică de prelucrare a lemnului din comuna Brateş, unde intervin două echipaje din Sfântu Gheorghe şi unul din Târgu Secuiesc.

El a spus că focul a distrus, până în prezent, acoperişul pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi şi o autoutilitară parcată într-o anexă.


Potrivit sursei citate, nu s-au înregistrat persoane rănite şi la ora transmiterii acestei ştiri se intervine pentru stingerea focului.