monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Silviu Bian, fostul preşedinte al ANOFM, găsit incompatibil de ANI

 Silviu Bian, fostul preşedinte al ANOFM

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că Silviu Bian a fost în incompatibilitate, întrucât din 2009 până în 2011 a fost atât preşedintele Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) cât şi cenzor la mai multe societăţi comerciale.

Potrivit ANI, în perioada 10 ianuarie 2009 - 17 octombrie 2011, Silviu Bian a ocupat, simultan funcţiile de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă şi de cenzor la mai multe firme, încălcând astfel dispoziţiile articolului 84, alineatul 2 din Legea 161/2003, informează Mediafax.

"Funcţia de secretar de stat, funcţia de subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, precum şi cu exercitarea funcţiilor prevăzute la alin. (1), lit. c): funcţia de (…) cenzor la societăţile comerciale (…)", potrivit articolului 84, alineatul 2 din Legea 161/2003.


ANI a precizat că Silviu Bian a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare şi elementele identificate, iar acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

În 9 noiembrie 2011, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Silviu Bian, pentru luare de mită, în formă continuată. Alături de el au fost deferiţi justiţiei Cristache Ristea, fost director executiv al Centrului de Formare Profesională a Personalului ANOFM, şi Alexandra Maria Ţichindelean, fost director al Organismului Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul ANOFM.


Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada decembrie 2010 - octombrie 2011, Silviu Bian, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă şi al Consiliului de administraţie din cadrul ANOFM, ar fi primit peste 270.000 de euro de la opt angajaţi, în cadrul a două proiecte destinate dezvoltării resurselor umane, finanţate din fonduri europene, pentru a vira 25 la sută din costul acestora, reprezentând cofinanţarea din fonduri proprii, alocate din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

În 23 mai 2012, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Silviu Bian la nouă ani de închisoare cu executare. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care în 7 iunie 2013 i-a redus pedeapsa lui Silviu Bian de la nouă la şase ani de închisoare cu executare.


Dosarul se judecă în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit următorul termen la 25 martie.