monitorulcj.ro Menu
Actualitate

David a lui Michelangelo, apărut într-o reclamă americană înarmat, a stârnit furia italienilor

Michelangelo înarmat cu o carabină

O reclamă în care statuia lui David de Michelangelo apare ţinând în mână o carabină americană a stârnit furia italienilor, Ministrul italian al Culturii ameninţând chiar cu sanctiuni împotriva companiei care a folosit imaginea celebrei statui.

Spre oroarea italienilor, statuia de marmură de renume mondial a fost ilustrată într-o reclamă ţinând în mână nu o praștie, ci o carabină americană. În imaginea respectivă, statuia lui David ţine în mână o armă AR-50A1 vândută de Arma Lite, o mică companie americană, veche de 60 de ani, din Illinois. Reclama a stârnit atât de tare furia italienilor încât Ministrul italian al Culturii a cerut, printr-o postare pe Twitter ca aceasta să fie înlăturată imediat deoarece jigneşte şi încalcă legea, potrivit The Guardian.

“Reclama pulicitară cu (statuia lui) David înarmat jigneşte şi încalcă legea” scrie în postarea lui Dario Franceschini. “Vom lua măsuri împotriva companiei americane care trebuie să retragă imediat campania publicitară", a mai scris Ministrul italian al Culturii.


Numită operă de artă, reclama arată cum David se pregătește să îl înfrângă pe Goliat cu carabina americană în loc de umila lui praștie și pietre.

Florența, casa nu numai a statuii din secolul a 16-lea, dar şi a noului prim-ministru, Matteo Renzi, și-a exprimat în mod special  indignarea. Chestorul responsabil de patrimoniu istoric și arte plastice a orașului, Cristina Acidini, a emis un preaviz legal, pe numele companiei, prin care cere ca imaginea să fie retrasă.


Consilierul pentru Cultură al oraşului, filozoful Sergio Givone, a susținut în ziarul La Repubblica că reprezentarea a fost "un adevărat abuz". "Este un act de violență față de sculptură, e ca şi cum ai da cu un ciocan în ea și, probabil, de fapt, chiar mai rău", a spus el.

Dar criticul de artă Philippe Daverio demonteată însă acuzatiile comparând reclamele publicitare cu caricaturile cu Mona Lisa, în care aceasta apare cu mustaţă. Anumite simboluri culturale aparţin în acelaşi timp tuturor şi nimănui, acestea se află în patrimoniul umanitatii”, a afirmat el.