Actualitate
Rusia va majora cu 37% preţul gazelor vândute Ucrainei
Preţul gazului natural importat de Ucraina din Rusia va creşte cu 37% după ce compania rusă de stat Gazprom a anulat tarifele cu discount şi a ameninţat că ar putea întrerupe livrările, a afirmat ministrul ucrainean al Energiei, Yuri Prodan.
Ucraina va plăti începând din luna aprilie 368,5 dolari pe 1.000 metri cubi de gaze naturale, a precizat oficialul, citat de Bloomberg.
Anul trecut, Rusia şi Ucraina au convenit un tarif de 268,5 dolari pe mia de metri cubi, care urma să fie ajustat trimestrial.
Gazprom a anunţat săptămâna trecută că preţul nu va mai fi valabil începând din luna aprilie, avertizând de asemenea să Ucraina riscă repetarea situaţiei de la începutul anului 2009, când livrările de gaze naturale au fost întrerupte temporar. De asemenea, compania rusă susţine că Ucraina are datorii de 1,9 miliarde de dolari în contul importurilor de gaze.