monitorulcj.ro Menu
Actualitate

135 afişe şi panouri publicitare amplasate ilegal în centrul oraşului

Poliţiştii locali au aplicat 18 amenzi în valoare totală de 13.000 lei pentru amplasarea ilegală a afişelor, panourilor şi altor mijloace publicitare în Cluj-Napoca.

Amenzi politia locala

În urma unor controale recente ale Poliţiei Locale, au fost depistate afişe publicitare amplasate în alte locuri decât cele autorizate, fiind încheiate 10 procese verbale de constatare a contravenţiei, în valoare totală de 5.000 de lei.

Potrivit reprezentanţilor Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei, în ceea ce priveşte legalitea amplasării mijloacelor publicitare, din cele 235 mijloace publicitare verificate în zona de protecţie, inspectorii Serviciului control urbanism au identificat 135 de situaţii în care acestea erau amplasate ilegal. "În urma măsurilor dispuse, 59 de mijloace publicitare au fost îndepărtate de către proprietarii sau utilizatorii imobilelor, urmând ca, în condiţii de neconformare, să fie încheiate procese verbale de constatare a contravenţiei", au precizat reprezentanţii Primăriei.


De asemenea, poliţiştii locali de la Inspecţie comercială au aplicat 31 de somaţii pentru ampasarea de panouri mobile de mici dimensiuni pe domeniul public cu scopul de publicitate comercială, au ridicat 3 chioşcuri amplasate ilegal şi au încheiat 8 sancţiuni contravenţionale pentru activitate comercială în locuri neautorizate, în valoare totală de 8.000 lei.