monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cu Centrul de Deşeuri încă nefinalizat, CJ Cluj „bagă bani” într-o campanie de informare cu privire la colectarea selectivă

Consiliul Judeţean Cluj a demarat, începând de joi, campania de informare şi conştientizare a clujenilor pentru proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Cluj”. Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a precizat că Centrul de Deşeuri va fi finalizat în luna noiembrie 2014, cu costuri mai mari cu 1,5 milioane de euro decât preconizat.

Astfel, în perioada martie-septembrie 2014 pe teritoriul judeţului Cluj se va desfăşura o amplă campanie de informare a populaţiei cu privire la colectarea separată a deşeurilor. În cadrul acestei campanii vor avea loc 95 de întâlniri de informare directă a publicului care se vor desfăşura în comunele şi municipiile de judeţ, în scopul promovării colectării separate şi a gestionării corecte a deşeurilor. Suma cheltuită pentru promovare este în cuantum de 697.773 lei.

Tot în cadrul campaniei de informare şi conştientizare a publicului trei tineri artişti clujeni vor fi invitaţi să creeze instalaţii artistice din hârtie, plastic, metal sau sticlă, care vor fi expuse în spaţiul public. O altă activitate include dotarea claselor unui liceu din municipiul Cluj-Napoca cu recipiente pentru colectarea separată a deşeurilor.


Întârzieri la proiect

Mariana Raţiu, managerul proiectului Centrului de Deşeuri, a precizat că studiile pentru proiect au fost nesatisfăcătoare, fapt ce a dus la o prelungire a termenului de construcţie.

„Proiectul nu trebuie refăcut pentru rampa de gunoi, proiectul trebuie refăcut pentru rampele neconforme din judeţul Cluj. S-au modificat amplasamentele, s-a modificat cantitatea de deşeuri. Cu privire la centrul de deşeuri aici au fost nişte situaţii imprevizibile, acele alunecări de teren care se pot imputa şi proiectantului pentru că studiile sunt nesatisfăcătoare, dar noi, Consiliul Judeţean Cluj, am achiziţionat o expertiză şi la acel moment expertiza nu anunţa o posibilă alunecare de teren. Dacă vom pierde bani vom identifica cine se face vinovat şi ne vom întoarce împotriva sa. Prelungirea termenului de finalizare este perfect legală, am prelungit-o până în noiembrie. Din punct de vedere legal stăm bine. Să vedem dacă va mai interveni o altă prelungire. Se pare că se mai mişcă un pic terenul, dar deocamdată nu este în pericol. Vom mai solica o altă expertiză pentru întreg amplasamentul”, a precizat Raţiu.


Horea Uioreanu a precizat că lucrările la Centrul de Deşeuri s-au scumpit cu 1,5 milioane de euro.

„Stadiul proiectului este în proporţie de 62% executată. Faptul că venind primăvara vom începe în forţă aceste lucrări, noi sperăm ca până la 1 noiembrie să finalizăm proiectul. Am avut probleme pentru că zona este predispusă la alunecări. Locul pentru Centrul de Deşeuri a fost ales prost, trebuia  avut în vedere problemele de la centura ocolitoare a Clujului. Fosta conducere este de vină. Duce la costuri suplimentare cu 1, 5 milioane de euro”, a precizat Uioreanu.


Ministerul Mediului şi Consiliul Judeţean Cluj, în calitate de beneficiar, au semnat contractul de finanţare pentru implementarea proiectului intitulat Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj, valoarea totală a acestuia fiind de 229.898.892 lei fără TVA, din care 2% reprezintă contribuţia Consiliului Judeţean Cluj în sumă de 3.432.815 lei fără TVA. Construcţia Centrului de Deşeuri presupune un depozit ecologic de deşeuri, o staţie de sortare, construcţia a trei staţii de transfer în Gherla, Huedin şi Mihai Viteazu, construcţia drumurilor de acces pentru Centrul de Deşeuri şi pentru staţiile de transfer, închiderea şi ecologizarea depozitelor neconforme de deşeuri din judeţul Cluj.