Actualitate
Forţele ruse controlează parţial două baze de lansare a rachetelor din Crimeea
Forţele ruse au preluat controlul parţial asupra a două baze de lansare a rachetelor din Crimeea, a anunţat Kievul.
Ucraina a decis să consolideze măsurile de securitate la instalaţiile nucleare, din cauza ameninţări forţelor ruse pe teritoriul ţării, a anunţat ambasadorul ucrainean la Viena într-o scrisoare adresată Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).
"Acţiunile ilegale ale forţelor armate ruse pe teritoriul ucrainean (...) reprezintă o gravă ameninţare la adresa securităţii Ucrainei, cu consecinţe potenţiale asupra infrastructurilor nucleare", scrie Igor Prokopciuk într-o scrisoare la care AFP a avut aces.
"În aceste circumstanţe, autorităţile competente ucrainene depun toate eforturile posibile pentru a garanta securitatea fizică" a instalaţiilor nucleare ucrainene, "inclusiv printr-o consolidare a protecţiei fizice a celor 15 unităţi aflate în serviciu în patru instalaţii", se arată în această scrisoare adresată directorului AIEA Yukiya Amano.
Potrivit ambasadorului, "consecinţele unei utilizări a forţei de către Federaţia Rusiei" împotriva fostei republici sovietice "sunt imprevizibile".
"O serie de eforturi ale Guvernului ucrainean în vederea stabilirii de contacte bilaterale cu Guvernul rus nu au fost, până în prezent, luate în considerare", afirmă Prokopciuk .
El i-a cerut lui Yukiya Amano să "ridice de urgenţă problema securităţii nucleare pe lângă autorităţile ruse".
Forţele ruse controlează parţial două baze de lansare a rachetelor din Crimeea, anunţă Kievul
Soldaţii au intrat în baza de la Fiolent, din apropiere de Sevastopol, unde se află Flota rusă a Mării Negre, a precizat oficialul, Volodimir Bova. "Sunt rachete în această bază, dar soldaţii sunt dezarmaţi", a mai adăugat el.
Kievul a anunţat anterior că forţele ruse au preluat controlul parţial al bazei de lansare a rachetelor de la Eupatoria, în vestul peninsulei Crimeea.
Zona, de unde rachetele au fost evacuate în prealabil, a fost luată cu asalt marţi după-amiază de circa 20 de militari ruşi asistaţi de sute de manifestanţi proruşi, a declarat marţi o sursă ucraineană pentru AFP.