monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UBB Cluj sprijină proiectul “Sângele artificial”

Universitatea Babeș-Bolyai încurajează și susține unul dintre proiectele de mare interes care se derulează în cadrul instituției, “sângele artificial”, proiect condus de conf. univ. dr. Radu Silaghi-Dumitrescu, transmit reprezentanții universității clujene.

Radu Silaghi-Dumitrescu, inventatorul sâgelui artificia declarase dumincă seara, după ce a coborât de pe scena Balului Operie unde a primit titlul de Senior al Cetății, că nivelul finanţării necesar cercetărilor pe care le face de câţiva ani pentru crearea sângelui artificial a ajuns în prezent insuficient

 ”Mai avem de lucru un an sau doi, nu ştiu cum, nu ştiu cu ce fonduri, dar noi o să le facem. Nu suntem aici să ne plângem, ci să rezolvăm probleme. Vom avea sângele artificial, făcut de noi sau de alţii, dar ne vom strădui să îl avem. Noi avem datoria să încercăm”, a spus Silaghi-Dumitrescu.


Acesta a mai adăugat că în toamna anului trecut Ministerul Cercetării a deschis, ”sub efectul presiunii mediatice”, o linie de finanţare specială pentru acest proiect.

”Deocamdată nu avem fizic niciun fond, dar avem promisiuni că vor veni în continuare pe acea linie deschisă de minister. Există greutăţi, puteţi să-i întrebaţi pe toţi cercetătorii din România, din ianuarie până în aprilie pur şi simplu nu există bani. În fiecare an aproape. Nu are rost să insistăm. Suntem doar pe dorinţa noastră de a lucra. Noi ne facem treaba aşa cum putem”, a afirmat cercetătorul.


Reprezentanții Universității Babeș-Bolyai îl contrazic însă pe inventator spunând că universitatea și Ministerul Educației încurajează și ”susține concret proiectul sângele artificial, în sensul în care a acordat finanțare și promite să acorde în continuare”, adăugând că ”sincopele administrative din finanțarea cercetării au loc în fiecare an și nu ni se întâmplă doar nouă”.

”Ministerul Educației susține concret proiectul sângele artificial, în sensul în care a acordat finanțare și promite să acorde în continuare. Sincopele administrative din finanțarea cercetării au loc în fiecare an (în special în primele luni) și nu ni se întâmplă doar nouă. Din câte știu, ele țin de data la care Ministerul primește efectiv fondurile în cont, pentru a le da mai departe”, afirmă conf. univ. dr. Radu Silaghi-Dumitrescu. De asemenea, acesta precizează că “în mediul științific, regula este să câștigi finanțările prin competiții. UBB este una dintre cele mai performante universități din sud-estul Europei și una dintre cele mai deschise către excelență în cercetare. Fondurile pe care le are la dispoziție sunt limitate, însă se fac eforturi pentru susținerea proiectelor interne. Conducerea UBB sprijină în continuare preocupările grupului coordonat de conf. univ. dr. Radu Silaghi-Dumitrescu și face demersuri pentru recunoașterea importanței proiectului și pentru obținerea de resurse financiare suplimentare necesare derulării cercetărilor. Alocarea de fonduri către proiectele de cercetare se face, în UBB, în cadrul unor competiții interne, decizia de finanțare fiind luată după evaluarea de către specialiști a propunerilor de proiecte intrate în competiție”, au conchis reprezentanții UBB Cluj într-un comunicat de presă.