monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident grav în Floreşti: cinci maşini spulberate din cauza unui tânăr de 32 de ani

Traficul rutier a fost blocat zeci de minute luni dimineaţa pe raza localităţii Floreşti din cauza unui accident rutier. Cinci maşini au fost avariate după ce un şofer nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul care circula în faţa sa.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj accidentul a avut loc luni dimineaţa la ora 9.39.

„Un conducător autor de 32 de ani care se deplasa pe DN1 E60 pe raza localităţii Floreşti pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare a intrat în coliziune cu autovehicului din faţa sa. În total, cinci autovehicule au fost avariate în urma coliziunii în lanţ. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, nu consumase băuturi alcoolice. Acesta a fost sancţionat pentru nepăstrarea distanţei regulamentare. Accidentul s-a soldat cu pagube materiale, fără victime”, au precizat reprezentanţii IPJ Cluj.