Iuda şi istoria trădării

Aşa stând lucrurile, Iuda era casierul comunităţii. La el veneau daniile în bani, tot prin el se făcea plata cumpărăturilor şi din aceeaşi pungă se făceau daniile către săraci. Desigur, totul se petrecea pe încredere, nimeni nu-i cerea socoteală, deşi unii îl bănuiau de oarecare necinste, în sensul că el „vămuia” punga comună, reţinând pentru sine câte ceva. Se pare însă că faptul acesta nu era de natură să tulbure. Neavând simţul proprietăţii, apostolii nu-l aveau nici pe acela al pagubei.

 

Iuda rămâne până astăzi un personaj nu numai tragic, dar şi controversat, de vreme ce nimeni nu poate preciza motivul real al trădării. Unii cred că el nu a fost altceva decât instrumentul prin care trebuia să se plinească profeţiile; aşadar, fusese predestinat morţii, ceea ce îi prezumă nevinovăţia. Numai că profeţiile se puteau plini nu neapărat prin el, ca persoană, ci prin altcineva, sau prin alte mijloace. Singurul interes al arhiereilor era să cunoască locul secret al lui Iisus, iar pentru aceasta puteau să angajeze un spion care să-L urmărească.

Alţii cred că Iuda, fiind singurul negalileean din ceata apostolilor, nu era de acord cu mesianismul universalist al lui Iisus, ci cu mesianismul naţionalist al căpeteniilor iudaice. Acestui argument i se poate răspunde că pentru aşa ceva nu era nevoie de calea trădării, ci de aceea, mult mai simplă, a despărţirii.

Alţii, dimpotrivă, îi atribuie lui Iuda chiar intenţia sublimă de a provoca arestarea lui Iisus pentru ca Acesta să-şi poată demonstra dumnezeirea în faţa judecătorilor. Dacă însă acesta ar fi fost scopul, de ce nu şi l-a urmărit până la capăt? Suprema demonstraţie a dumnezeirii lui Iisus, aşa cum în batjocură o invocau arhiereii, ar fi fost ca El să Se coboare de pe cruce. Or, la vremea răstignirii Mântuitorului, Iuda era deja mort. Se încearcă absolvirea lui Iuda şi prin temporara sa căinţă. Desigur, aceasta ar fi fost salvatoare dacă el ar fi alergat la Învăţătorul său şi i-ar fi cerut iertare. Dacă ar fi cerut-o, e sigur că i s-ar fi dat. Dar n-a făcut-o, ci a preferat să se sinucidă.

Cea mai populară şi mai acreditată ipoteză este aceea a lăcomiei. Având punga, Iuda se obişnuise să ciupească din banii comunităţii apostolice, punându-şi-i deoparte pentru el. Aşa se explică reacţia lui negativă la ungerea din Betania. Se risipea un mir aromat care preţuia trei sute de dinari, adică plata unui lucrător pentru un an de muncă. Dacă aceşti bani ar fi intrat în punga comună, el îşi putea însuşi întreaga sumă sub pretextul că a împărţit-o la săraci. Unde-i hoţie e şi minciună. Nimeni nu l-ar fi controlat. Această sumă însă s-a risipit pe picioarele Învăţătorului. Iuda are sentimentul că Iisus, acceptând gestul femeii, i-a furat banii.

Acum îi trece prin minte gândul trădării. Iniţiativa nu le aparţine arhiereilor. Ca instituţie judiciară, sinedriul putea folosi metoda recrutării unui informator. Iniţiativa îi aparţine lui Iuda. El este cel ce se oferă. Dar nu pentru raţiunile politice ale unui naţionalist dezamăgit. Dacă ar fi fost aşa, o făcea, bucuros, pe gratis. Nu. El cere bani. Arhiereii „se învoiesc” să-i dea bani şi îi oferă treizeci de arginţi. Arestarea lui Iisus, însă, era o miză uriaşă; arhiereii ar fi pus în joc o sumă pe măsură. Ei însă oferă ceea ce oferă spre a-L umili pe Iisus (care, în ochii lor, n-ar merita mai mult) şi, pe de altă parte, îşi dau seama pe cine au în faţă. Iuda nu este un negustor abil. Furtişagurile lui nu au nimic spectaculos. Atât prin ciupelile din pungă, cât şi prin preţul derizoriu al trădării, Iuda pare mai mult un biet găinar, un prostănac care se înşeală pe sine. Dacă presupunem că prin trădare vrea să-şi recupereze banii pierduţi prin mirul din Betania, şi aici se înşeală.                                                   Slăbiciunea lui Iuda este, într-adevăr, lăcomia, dar lăcomia nu este un procedeu comercial, ci un viciu. Lacomul nu urmăreşte îmbogăţirea posibilă, ci adaosul necesar. Când băutorul devine alcoolic, se îmbată din te-miri-ce. Dependent de propriul său viciu, omul şi-a pierdut libertatea şi poate fi vânat de oricine. Aici cred eu că se află cheia trădării lui Iuda.

Cei mai mulţi comentatori emit tot felul de presupuneri, precum cele pomenite mai sus, dar ocolesc un fapt extrem de important: Iuda este un om demonizat. Doi sunt evangheliştii care menţionează acest fapt: Luca şi Ioan. Demonizarea lui Iuda ca trădător al lui Iisus s-a făcut pe fondul propice al lăcomiei. Ea cunoaşte două faze. Prima se petrece îndată după ungerea din Betania, când lui Iuda i se strecoară gândul de a intra în legătură cu arhiereii. Acest gând îl stăpâneşte şi în prima parte a Cinei celei de Taină. Aşa se explică impertinenţa cu care întreabă dacă nu cumva el este cel care Îl va vinde pe Iisus, ştiind bine că el va fi. Sângele rece atinge culmea în clipa în care Iisus îl anunţă ca trădător pe cel căruia îi va întinde îmbucătura de pâine. I-o întinde lui Iuda, iar acesta o ia fără nici o tresărire de conştiinţă, confirmând astfel că el este trădătorul. Sfântul Ioan precizează: „După îmbucătura de pâine, atunci a intrat Satana într-însul”.

După ce i-a bântuit gândul, diavolul intră acum în posesia lui totală şi ireversibilă. De ce ireversibilă? vă veţi întreba; dacă Domnul vindecase atâţia demonizaţi, oare nu putea să-l vindece şi pe el?... Diferenţa e radicală: cei vindecaţi erau victime, Iuda e complice. Între el şi Satana s-a făcut un pact. Înainte de a-L vinde pe Iisus, Iuda îşi vânduse propria-i libertate. Dumnezeu nu-l mântuie pe om împotriva libertăţii lui.

Iuda are acum un alt statut moral decât al celorlalţi oameni. El nu e doar un ins viclean, ipocrit, şiret, prefăcut, duplicitar, făţarnic, ca mulţi alţii; el este un om corupt, pervers, perfid, modelat pe talia celui ce-l stăpâneşte. Numai aşa se explică incredibilul, cutremurătorul gest din grădina Ghetsimani: sărutarea. Există situaţii în care omul Îl surprinde chiar pe Atotştiutorul Dumnezeu. Amintiţi-vă de sutaşul din Capernaum care-I ceruse lui Iisus să-i vindece servul chiar de la distanţă, ca un comandant cu porunci executorii. La auzul acestor cuvinte, care descopereau credinţa unui păgân, Iisus, pur şi simplu, S-a minunat. Aici, în Ghetsimani, Iuda Îl surprinde pe Iisus prin gestul său de a-l săruta. Era oare sărutarea necesară pentru identificarea lui Iisus? Nicidecum. Semnul era pur convenţional, putea fi un deget arătător, o mână pe umăr, atingerea cu o crenguţă, sau orice altceva. Mai mult, nici nu era nevoie de un semn de recunoaştere, oricare ar fi fost el, de vreme ce împreună cu ostaşii veniseră şi arhierei, bătrâni şi căpetenii care-L văzuseră de atâtea ori pe Iisus în templu şi-L cunoşteau. Şi în cazul acesta, ca şi în acela al trădării, Iuda era cel ce avusese iniţiativa. El inventase trebuinţa unui semn, el stabilise, ca semn, sărutarea. Iisus ştia că Iuda îl va trăda, o spusese răspicat şi explicit, dar sărutarea e de natură să-L surprindă. Întrebarea pe care i-o pune are în ea, deopotrivă, uimire şi dojană: „Iuda, prin sărutare Îl vinzi tu pe Fiul Omului?...”.

Dar faptul e mult mai grav. Înainte de a-L săruta, Iuda Îl salută mieros prin cuvintele: „Bucură-te, Învăţătorule!” Nu se poate, nu se poate ceva mai pervers! Cuvântul Bucură-te!, care ieşea din gura lui Iisus ca un balsam, din gura lui Iuda iese ca un şarpe. Ţineţi minte: Fapta care l-a condamnat definitiv pe Iuda nu a fost trădarea negociată, ci sărutarea perfidă. Satana i-a inspirat-o, şi tot Satana îl va împinge la sinucidere. Şi putem anticipa că-n clipa când Iuda îşi va da duhul cu laţul de gât, Satana îi va şuiera, dulce, în ureche: Bucură-te!

Biblia cu ilustraţii. Ultimul proiect editorial de excepţie al Mitropolitului Bartolomeu

Proiectul şi motivaţia sa

Biblia cu ilustraţii este un proiect editorial dorit şi demarat de către Mitropolitul Bartolomeu Anania de fericită memorie, fiind una din ultimele sale dorinţe ce se înscrie în spiritul testamentului său. Primul din cele şapte volume ar fi trebuit să apară pe 18 martie 2011, adică în ziua în care ierarhul de la Cluj ar fi împlinit 90 de ani. Moartea sa face din această intenţie festivă un prilej de comemorare, circulaţia largă a textului biblic prin ediţia de faţă reprezentând şi împlinirea uneia dintre dorinţele testamentare ale Înaltpreasfinţitului Bartolomeu. Potrivit contractului încheiat cu editura, drepturile de autor sunt destinate „Fundaţiei Mitropolitul Bartolomeu”, care sprijină cu burse zeci de elevi şi studenţi merituoşi, dar fără resurse materiale, fapt ce va fi menţionat şi în caseta redacţională a fiecărui volum.

Ce aduce nou această ediţie?

Biblia cu ilustraţii reprezintă, nemodificat, textul „ediţiei jubiliare” a Sfintei Scripturi, aşa cum acesta a fost tipărit de mai multe ori, inclusiv în ediţia de la Cluj din 2009, la Editura Renaşterea. Ediţia ilustrată nu înlocuieşte ca text de referinţă actuala ediţie a Sfântului Sinod. Noutatea acestei ediţii rezidă în cel puţin trei aspecte: formatul (mult mai uşor manevrabil), ilustraţiile şi hărţile în dreptul capitolelor la care fac referinţă, iar nu la finalul textului, aşa cum era până acum uzanţa. Formatul celor şapte volume permite un acces mai uşor la textul biblic, această ediţie putând fi folosită inclusiv ca material didactic la orele de religie. Ilustraţiile sunt o combinaţie vizuală inedită între fotografii din Ţara Sfântă, hărţi şi fresce de la mânăstiri şi biserici din România şi Balcani. Se realizează astfel un dialog permanent între memoria istorică şi cea spirituală, între spaţiul geografic şi cel duhovnicesc. Hărţile sunt plasate tot din dorinţa de a ilustra concret locurile Revelaţiei, drumul parcurs de umanitate spre Cuvântul lui Dumnezeu. Cui i se adresează?

Biblia cu ilustraţii se adresează unui public de limbă română foarte larg, indiferent de confesiune, ediţia urmând a fi difuzată pe scară largă în România, Republica Moldova şi Diaspora. Ediţia de faţă poate reprezenta un deosebit de util instrument didactic. Notele explicative care însoţesc textul biblic reprezintă un ghid ideal pentru o înţelegere mai precisă a contextelor istorice, culturale şi religioase în care au fost scrise şi date mai departe cărţile Vechiului şi Noului Testament. Nu în ultimul rând, limpezimea şi frumuseţea limbii conferă textului un plus de atractivitate, lectura Bibliei în varianta Mitropolitului Bartolomeu fiind o adevărată lecţie de stil, precizie, bogăţie de nuanţe, de expresii arhaice puse în sintaxă modernă.

243.087 lei colectaţi în Arhiepiscopia Clujului, pentru Fondul Central Misionar

În urma colectei din acest an pentru alimentarea Fondul Central Misionar, în parohiile din cele 8 protopopiate, în mânăstirile din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, dar şi la Catedrala Mitropolitană s-a adunat suma totală de 243.087 lei,      Protopopiatul Năsăud condus de părintele protopop Ioan Dâmbu a colectat ce mai mare sumă dintre toate cele 8 protopopiate, în timp de protopopiatul Huedin, condus de părintele protopop Ciprian Taloş a colectat cea mai mare sumă la nivelul judeţului Cluj. La nivelul parohiilor, suma cea mai mare a fost colectată de parohia Valea Drăganului, protopopiatul Huedin, păstorită de părintele Aurel Ciuhandu, care a contrbuit la Fond cu 2500 lei. Atât părinţilor protopopi de la Năsăud şi Huedin, cât şi părintelui Ciuhdanu, Înalpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu le-a trimis scrisori de felicitare.

Conform hotărârii Sfântului Sinod procentul de 60% din acest Fond, adică suma de 145.852 lei urmează să fie virat în contul Patriarhiei, urmând ca restul de 40% din suma totală colectată, respectiv suma de 97.235 lei să fie gestionată de Arhiepiscopie, pentru ajutorarea parohiilor sărace şi pentru completarea salariilor preoţilor lipsiţi de posibilităţi materiale.

În fiecare an, Biserica noastră a hotărât, încă din vremea Patriarhului Justinian (1948-l977), ca Duminica Ortodoxiei să fie ziua în care se face colecta pentru completarea Fondului Central Misionar. Acest Fond este destinat în exclusivitate ajutorării semenilor aflaţi în lipsuri, în nevoi sau în suferinţe, precum şi pentru sprijinirea operei de caritate a Bisericii noastre.