monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un pastor şi un director de azil, acuzaţi că au înşelat o bătrână din Cluj-Napoca

Un apartament cu două camere din Cluj-Napoca este miza pentru care mai multe familii au început o luptă crâncenă cu acuzaţii grave. Mai grav este că la mijloc vorbim şi despre viaţa unei bătrâne de 76 de ani, închisă, mai mult sau mai puţin cu voia ei, într-un azil din apropierea oraşului.

Rudele unei bătrâne de 76 de ani din Cluj-Napoca îl acuză pe un preot de înşelăciune după ce prin diverse tertipuri a reuşit să rămână cu un apartament cu două camere situat în cartierul Gherorgheni după ce s-a prezentat în faţa bătrânei, care suferă de demenţă, drept neam cu aceasta. În replică, preotul spune că soţia lui este rudă cu bătrâna şi că tot ce a făcut este să aibă grijă de „mătuşă” pentru că niciun alt membru al familie nu a făcut-o.

Lidia Spuc (76 de ani) locuia până nu demult într-un apartament cu două camere situat pe strada Constantin Brâncuşi. După două accidente vasculare a căzut la pat şi a paralizat. Momentan, ea se află la Căminul pentru vârstnici „Casa Betsaida” din Sălicea. Acolo a aflat că apartamentul din Gheorgheni nu mai figurează pe numele ei şi le-a cerut rudelor s-o ajute să şi-l recupereze. Popa Ghiţă, pastorul care este acuzat că a înşelat-o pe bătrână se apară şi spune că bătrâna a fost cea care l-a chemat să se ocupe de ea în schimbul apartamentului. Rudele Lidiei Spuc afirmă că în octombrie 2013 în timp ce se aflau în vizită la bătrână au cunoscut-o pe soţia pastorului care pretindea că ea este verişoară cu bătrâna.


„Am mers în vizită la ea (n. red. Lidia Spuc) şi acolo era o doamnă în jur de 60 de ani care mi-a spus că verişoara mea mai bine ar locui într-un azil de bătrâni şi că soţul dânsei (n. red. Popa Ghiţă) se ocupă de toate formalităţile. Mi-au spus că o vor duce la un azil de lângă Cluj, o săptămână, cel mult o lună, să vadă cum este şi dacă nu e mulţumită o aduc înapoi acasă. Femeia mi-a spus că este rudă cu Lidia că bunicile lor au fost neamuri. Niciodată nu i-am văzut în casă nici pe această femeie, nici pe bărbatul ei. Acesta a purtat-o cu căruciorul prin cameră şi i-a băgat în cap idei că îi lipseşte blana, că îi lipsesc din lucruri. Au dat-o afară pe femeia care se ocupa de ea, iar a doua zi a dus-o un ergoterapeut, după care la notar unde au făcut actele de vânzare-cumpărare şi la azil, totul în câteva zile. Au pus-o să semneze fără să-i arate ce semnează. Ea nu este în deplinătatea facultăţilor mintale”, povestesc rudele bătrânei.

Un ergoterapeut a stabilit că bătrâna este aptă

Potrivit vecinilor, după ce s-a văzut proprietar, Popa Ghiţă a schimbat toate yalele de la apartament şi a început să scoată tot din casă. Mai mult, înainte să fie dusă la azil, Popa Ghiţă ar fi convins-o pe Lidia Spuc, care avea un depozit de 180 de milioane de lei la o bancă (n.red. lei vechi), unde împuternicit apărea fratele ei, să figureze şi el cu nevasta.


Rudele bătrânei mai povestesc că aceasta nu a fost dusă la o comisie pentru a-i elibera un certificat cum că nu se află în deplinătatea facultăţilor mintale, cum prevede legea, ci Popa Ghiţă a obţinut acel certificat de la un ergoterapeut. Acesta a eliberat un certificat prin care a stabilit că Lidia Spuc este aptă.

Cu pile şi relaţii a dovedit că bătrâna este sănătoasă mintal

„Într-o săptămâna, cu bani şi relaţii, preotul a rezolvat totul. Este revoltător ce a făcut preotul. Cum să fii aptă după două accidente vasculare? Popa Ghiţă i-a băgat bani în buzunar şi au declarat-o normală. În 15 decembrie Lidia i-a cerut preotului să îi aducă actele de pe apartament şi în momentul în care a văzut cartea funciară  a văzut negru în faţa ochilor. Acolo deja e trecută casa pe numele lui. «Nu am ştiu ce semnez, eu am semnat doar să îmi dau pensia la azil. Ajută-mă să-mi recuperez casă să merg acasă, ne-a spus Lidia»”, mai spun rudele bătrânei.


Pastorul le-ar fi spus rudelor că nu mai e nimic de făcut

„Nu mai puteţi face nimic, casa e a mea, puteţi merge oriunde, aşa mi-a răspuns. Noi ne cunoaştem de la Biserică şi nevastă-mea e rudă cu Lidia. Cu acordul ei am dus-o la azil”, ar fi fost răspunsul preotului când rudele i-au cerut să le returneze apartamentul.

Rudele bătrânei l-au sunat inclusiv pe directorul Căminului pentru vârstnici „Casa Betsaida” din Sălicea, Gabriel Csergezan, pentru a-i ajuta să o recupereze pe femeie.  „Are un tutore care a semnat pentru ea, el trebuie să-şi dea acordul şi trebuie preaviz 30 de zile. Ea suferă de demenţă, cum a obţinut acel certificat, ştiu, nu mă interesează. Domnul Popa vine la ea de două ori pe săptămână şi are grijă de ea”, ar fi fost răspunsul primit.


Bătrâna îşi acuză rudele că nu au grijă de ea

Pe Lidia Spuc am găsit-o la etajul doi al Căminului pentru vârstnici „Casa Betsaida” din Sălicea într-o cameră frumos amenajată şi curată. Se uita la televizor în timp ce servea prânzul. Este foarte sensibilă la acest subiect şi ochii i se umezesc când începe să povestească.

„M-au lăsat în apartament singură. Am stat câteva zile singură. Nu mai vreau să mă duc acolo, la ce să mă duc? Nu mă duc. Nimeni nu a venit să aibă grijă de mine până nu a venit domnul Popa. Este rudă cu mine. Nu am găsit pe nimeni să mă îngrijească fără să-i las apartamentul. Nu mă las pe mâna ruelor că fiecare are viaţa lor. Nu au timp de mine. Cine stă cu mine zi şi noapte? M-aş duce acasă dar nu are cine să mă îngrijească. Eu nu a-ş fi vrut să merg într-un azil, dar ce să fi făcut dacă eram singură în casă? Ai mei nu s-au înghesuit să mă îngrijească fără să le las apartamentul. Nu mă duc cu ei. Ştiu ce am păţit cu ultima femeie care a fost la mine în casă. O săptămână am mâncat doar o felie de pâine şi un mic”, ne-a povestit Lidia Spuc.


Bătrâna ar fi vrut să-şi dea apartamentul de bună voie

Am aflat că înainte să vină la azil s-a pocăit şi s-a botezat la baptişti. „M-am botezat acasă, anul trecut, înainte de a veni aici. În august i-am spus domnului Popa, care merge foarte des la Biserică, să-mi găsească o femeie singură dispusă să mă îngrijească că-i dau apartamentul şi tot ce am. Am avut o femeie care mi-a furat din casă.  Aici sunt extraordinar îngrijită. Doamnele mă hrănesc foarte bine. Mă îndoapă. Domnul Popa mă vizitează şi se comportă foarte bine cu mine”, mai spune bătrâna.

Nu a ştiut ce a semnat

Recunoaşte, însă, că nu ştie ce a semnat la notar. „Eu nu am ştiut ce am semnat. Am avut un şoc când am văzut cine este proprietarul apartamentului. Nu sunt de acord să-i rămână apartamentul domnului Popa, dar el a spus că este de acord să ni-l returneze dacă îi dăm banii înapoi. Eu nu am ştiu ce semnez, mi-a spus «hai semnează aici mătuşă»”, a conchis Lidia Spuc.

Pastorul spune că bătrâna a vrut să îi lase lui apartamentul

Popa Ghiţă a declarat că problema este doar de avere şi că rudele bătrânei îl supun unui stres continuu. Acesta spune că este de acord să le returneze apartamentul dacă va primi toţi banii pe care i-a cheltuit cu bătrâna şi cu notarul.

„Soţia este rudă cu mătuşa (n. red. Lidia Spuc). Noi am fost foarte apropriaţi. Mătuşa mergea la aceeaşi Biserică cu noi. Într-o zi m-a sunat mătuşa să merg la ea că vrea să vorbim. Mi-a spus inclusiv că a vrut să se sinucidă pentru că nimănui nu-i pasă de ea. M-a rugat să mă ocup de ea, ea mi-a propus. Mătuşa a zis că vrea să-mi dea locuinţa şi să mă ocup de dânsa. Ea mi-a spus să mergem la notar. I-am spus că nu am nevoie de apartament. Am dus-o la Psihiatrie şi mi-au dat un certificat că este aptă să facă acte notariale. Apoi, am mers la bancă să-mi facă împuternicire să-i pot scoate pensia. Totul a fost bine până în urmă cu două luni când o verişoară mi-a cerut cheile de la apartament. I-am spus că nu pot să i le dau că apartamentul este pe numele meu. După un timp şi mătuşa mi-a spus că vrea să-i înapoiez apartamentul. I-am spus că dacă îmi dă banii pe care i-am cheltuit cu apartamentul îl va avea înapoi. Vorbim aici de 100 de milioane de lei. Problema e averea. Sunt turbaţi după avere. Au făcut un complot împotriva mea şi a Lidiei. Mătuşa nu vrea să ajungă iar pe mâna lor. Trăiesc în teroare de câteva luni de zile. M-au făcut criminal, sunt oameni fără Dumnezeu. Le returnez apartamentul cu o condiţie, dacă mătuşa vrea să se întoarcă în apartament şi dacă după 3-4 luni  o văd eu că e mulţumită de cum este îngrijită de către familie”, a declarat Popa Ghiţă.

Directorul căminului o vrea pe bătrână afară

La rândul său, Gabriel Csergezan, directorul Căminului pentru vârstnici „Casa Betsaida”, spune şi el că se simte „stresat”” de rudele bătrânei şi că singura dorinţă a sa este ca Lidia Spuc să părăsească azilul.

„M-am săturat de această situaţie. Până şi Poliţia a venit în control. Doamna Spuc are nevoie de linişte, toate scandalurile acestea se fac în detrimentul ei. Eu nu mă bag în discuţiile lor de familie, am fost prins la mijloc, dar în situaţia de faţă totul porneşte de la bani. Vreau să scap cât mai repede. Se ceartă încontinuu, sunt oameni fără judecată. Bătrâna îmi spune că nu vrea să plece de aici, oricum nu o s-o mai ţin. O să-i fac bilet de externare, chem o ambulanţă privată şi domnul Popa s-o ia de aici şi s-o îngrijească dânsul. Bătrâna are probleme de demenţă. Domnul Popa zicea că atunci când a adus-o era bine, acum suferă de demenţă. Eu nu l-am cunoscut pe acest Popa Ghiţă, bătrâna vrea să vândă apartamentul. I-am spus domnului Popa că dacă vroia să facă ceva din suflet nu trebuia să se grăbească să facă actele acelea la notar de vânzare-cumpărare. Sunt supus unui stres fără rost, m-am săturat”, spune Csergezan.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj au confirmat că există o plângere depusă pe numele pastorului Popa Ghiţă pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, ancheta fiind în derulare. "Poliţiştii s-au deplasat la căminul de vârstnici din Sălicea pentru audieri. Ancheta este în curs de desfăşurare. La finalizarea ei vom putea da mai multe amănunte", spun aceştia.