Actualitate
55 de persoane amendate pentru cerşit, de Poliţia Locală
Poliţiştii clujeni din cadrul Serviciului de Ordine şi Siguranţă Publică au amendat, de la începutul acestui an şi până în prezent, în total, 55 de persoane care cerşeau pe străzile din Cluj-Napoca
“De la începutul acestui an şi până în prezent, poliţiştii locali de la Serviciul Ordine şi Siguranţă Publică au sesizat 102 situaţii privind săvârşirea unor acte de cerşetorie pe raza municipiului Cluj-Napoca. Au fost depistate 55 de persoane care au apelat la mila publică, iar pe numele acestora au fost întocmite 45 de procese verbale de constatare a contravenţiei. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 4.260 lei”, transmit reprezenanţii Primăriei Cluj-Napoca.
În ceea ce priveşte provenienţa persoanelor care apelează la mila publică, aceeaşi sursă precizează că 80% dintre acestea vin la Cluj-Napoca din alte localităţi.