monitorulcj.ro Menu
Actualitate

30.000 de STUDENŢI clujeni, JECMĂNIŢI de organizaţiile studenţeşti pentru a beneficia de transport gratuit

Primăria Cluj-Napoca, RATUC şi Omnipass/Studcard au încheiat în 2006 un parteneriat. În urma negocierilor de-a lungul anilor, organizaţiile studenţeşti au reuşit să convingă autorităţile locale să acorde gratuitate la transport. Acum, beneficiarii trebuie să deţină un card emis de organizaţiile studenţeşti.

Taxa pentru transport gratuit

Studenţii universităţilor de stat din Cluj-Napoca beneficiază de gratuitate la transportul în comun pe două linii după ce anul trecut, în septembrie, a fost aprobată o Hotărâre de Consiliu Local în acest sens. Teoretic, oricine este student ar trebui să se prezinte la o casă de bilete a Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca, să arate carnetul sau legitimaţia de student şi să primească abonamentul gratuit pe o linie sau două linii. Practic, lucrurile sunt cu totul altfel: ca să primeşti gratuitate pe transportul în comun, trebuie să ai un card Omnipass, card care este eliberat contra cost de organizaţia privată studenţească Omnipass. Preţul acestui card este 20 lei şi dacă vreun student refuză să plătească taxa respectivă nu primeşte gratuitatea la transport. În plus, pentru a primi cardul Omnipass, studentul trebuie să aibă şi un cont la Banca Transilvania. Cei care nu au deja unul, contul va fi deschis gratuit prin intermediul organizaţiei, însă dacă după un an nu va mai fi folosit acel cont, banca îl va închide. Pentru a rămâne activ, posesorul contului trebuie să depună orice sumă în contul respectiv. 

După unificarea organizaţiilor, card doar pe bani

Beneficiarii cardului respectiv mai primesc reduceri în diferite localuri, la teatru, omatologice şi la o şcoală de şoferi. În anii trecuţi, existau două organizaţii studenţeşti (Studcard şi Omnipass), iar cardurile se eliberau gratuit în cazul Omnipass şi pe bani în cazul Studcard. În toamna lui 2013, cele două organizaţii au fuzionat şi odată cu acest lucru au apărut şi idei noi, respectiv emiterea cardurilor contra cost. Studenţii care au reuşit să intre în posesia cardurilor gratuit, anul trecut, sunt chemaţi acum pentru “viză”, pentru a fi inscripţionate pe carduri ambele nume ale organizaţiilor. Viza îi costă pe studenţi 20 lei.


Unde este gratuitatea?

În aceste condiţii, studenţii spun că reducerea pe care le-a oferit-o Primăria nu există din moment ce este condiţionată de emiterea contra cost a cardului respectiv şi se consideră jecmăniţi de organizaţiile studenţeşti.

“Ca student al UBB mi se pare o aberaţie să-mi fie impus un astfel de card pentru a avea acces la o gratuitate la care nu contribuie cu nimic organizaţia respectivă. Este absurd să-mi fie impus un card care să-mi ateste calitatea de student de către o organizaţie despre care nu îmi dau seama cu interes funcţionează”, a declarat M.M., studentă la o facultate din cadrul UBB. Ea adaugă că studenţii sunt practic jecmăniţi de nişte bani despre care nu se ştie cum sunt cheltuiţi.


Studenţii spun că este o afacere la mijloc

Acelaşi lucru îl spune o altă studentă din Cluj-Napoca. “Să achit o taxă, să primesc un pachet de vouchere pe care nu mi-l doresc şi nu-l folosesc, în timp ce primarul meu îmi spune că transportul în comun e gratis pentru mine? Toată situaţia asta sună ca o afacere (şi o minciună pentru noi, studenţii). Transportul în Cluj-Napoca nu este gratis în aceste condiţii. Vă rog să rezolvaţi această situaţie pentru că din ce în ce mai mulţi dintre noi ne-am săturat de această şaradă”, afirmă studenta A.G., într-o sesizare adresată Primăriei Cluj-Napoca.

Cine condiţionează de fapt gratuitatea

Jumătate din transportul gratuit este decontat de universităţi şi jumătate este decontat de Primăria Cluj-Napoca, iar organizaţia studenţească emitentă a cardului nu are nicio contribuţie în această “afacere”. Cu toate acestea, organizaţia studenţească are totuşi un rol esenţial în obţinerea gratuităţii de către studenţi: cine nu vrea card nu primeşte gratuitatea. De ce se întâmplă acest lucru? Între Primăria Cluj-Napoca, RATUC (actuala Companie de Transport Public) şi Omnipass şi Studcard a fost încheiat un protocol de colaborare astfel încât abonamentul gratuit să fie emis pe baza unui card studenţesc. Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca a precizat că parteneriatul a fost încheiat în anul 2006 şi că niciun leu din banii încasaţi de Omnipass/Studcard nu intră în bugetul Primăriei, banii fiind exclusiv ai organizaţiei studenţeşti.


Universităţile nu au niciun amestec

Reprezentanţii universităţilor din Cluj-Napoca au precizat că partea lor de gratuitate nu este condiţionată de existenţa niciunui card.

“Noi nu avem niciun contract, nicio obligativitate faţă de acele organizaţii studenţeşti. Între UBB şi RATUC există un protocol de colaborare pe baza căruia studenţii de la buget îşi pot face abonamente gratuite pe baza legitimaţiei sau carnetului de student, fără să fie nevoie de niciun card”, a subliniat Paul Fărcaş, purtătorul de cuvânt al Universităţii Babeş-Bolyai. Acelaşi lucru a fost confirmat şi de reprezentanţii celorlalte universităţi.


Protocolul dintre universităţi şi RATUC este dat peste cap de celălalt protocol pe care l-au încheiat Primăria şi RATUC cu Studcard/Omnipass.

Organizaţiile studenţeşti au negociat gratuitatea

Iancu Şerbănescu, preşedintele Studcard consideră că numărul studenţilor nemulţumiţi este mult mai mic în comparaţie cu al celor care nu sunt deranjaţi de costul de 20 lei al cardului.


“Noi am negociat cu Primăria Cluj-Napoca pentru obţinerea gratuităţii pentru transportul în comun. În anul 2006 am încheiat un parteneriat în acest sens şi aşa ne-am înţeles cu Primăria să existe acel card. Consider că este o chestiune greşit interpretată că nu este de fapt gratuit transportul”, a spus Iancu Şerbănescu. El a mai spus că este nesemnificativ numărul celor deranjaţi de taxa de 20 lei în comparaţie cu cei care nu reclamă acest lucru.

În Omnipass/Studcard sunt înscrişi aproximativ 30.000 studenţi.

Ce planuri de viitor au Omnipass/Studcard

Bogdan Buta, reprezentant Omnipass/Studcard precizează că fondurile adunate din taxa de 20 lei pentru emiterea cardului vor fi folosite pentru dezvoltarea programului pentru studenţi, urmând ca până la sfârşitul anului studenţii să beneficieze de mai multe reduceri pe baza cardului, acces în laboratoare, cămine sau facultăţi şi să primească reducerile direct pe card.

În cei 20 lei intră şi costurile pentru emiterea cardului care este securizat, cu cod de bare şi fotografie.