Mărturiile unuia dintre supraviețuitorii accidentului aviatic: “Ştiam că trebuie să respir ca să trăiesc. Dar, respiraţia era o agonie. Mâna ruptă atârna inutil pe lângă mine”

Pivniceru, medic la Spitalul "Sf. Maria" din Capitală, a povestit, pentru Mediafax, despre accidentul aviatic în care şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion, dar şi despre ce sentimente îl încearcă în urma acestei tragedii.

"M-am trezit după accident pentru că mi-a sunat telefonul. Nu m-am putut ridica să-l iau, deşi cred că era la mai puţin de doi metri. Am fost incapabil să mă aplec şi să-l caut printre lucruri. Mă gândeam numai la soţia mea. Telefonul a sunat ore în şir. Nu l-am mai găsit nici până astăzi", a spus doctorul.

Cătălin Pivniceru îşi mai aminteşte că, după ce avionul s-a prăbuşit, nu i-a văzut pe pilot şi pe copilot, aparatul de zbor fiind, practic, rupt de impactul cu solul.

"Nu l-am văzut pe pilot, Dumnezeu să-l odihnească, şi nici pe copilot. Erau într-o râpă. Eu aveam multe coaste rupte, mâna stângă ruptă şi fractură de piramidă nazală, din cauza căreia pe faţă şiroia sângele. Doctorul Calu avea coste rupte. Amândoi abia respiram. Ianceu sângera de la un picior. Radu era cel mai mobil. Aurelia, Dumnezeu să o odiîhnescă, stătea întinsă pe jos. Era inertă", a arătat medicul Pivniceru .

El a mai vorbit despre "agonia" pe care i-o provoca numai faptul că respira şi despre tot "coşmarul" trăit până la venirea salvatorilor: "Ştiam că trebuie să respir ca să trăiesc. Dar, respiraţia era o agonie. Mâna ruptă atârna inutil pe lângă mine. Am trăit un coşmar până când am ajuns pe targă".

"După câteva ore de luptă, m-a cuprins un somn şi dârdâiala. Eram la limita puterilor. Am avut noroc de trei ori. Că nu am murit pe loc, că nu am avut traumatisme grave, că ne-au găsit", a adăugat medicul.

El a mai spus că doctroul Zamfir alerga în continuu între cabina piloţilor, Aurelia şi ceilalţi medici răniţi, dar că fata nu ar fi putut fi salvată nici dacă echipajele de salvare ar fi ajuns la ei mai repede.

"Legat de Aurelia, Dumnezeu să o odihnescă, au fost numai speculaţii. Îmi pare rău, sunt numai speculaţii. Văzând-o clinic toţi cei patru medici, sigur nu aveam tomograf, am spus «tetrapareză». A fost paralizată de la gât în jos, imediat după accident. Respira greu. Radu a resuscitat-o continuu, cred că timp de o oră", a spus Pivniceru.

Medicul şi-a amintit şi de momentul venirii moţilor, spunând că a fost impresionat de sutele de bărbaţi plecaţi în căutarea lor. "Cred că acasă rămăsesesră numai femeile în vârstă şi copii. Toată suflarea era pe coaste. Am mers o bucată de drum pe jos, nu era altă posibilitate. Am mers apoi cu tractorul, altfel nu se putea, apoi cu off-road-ul, apoi ambulanţele", a arătat el.

La Spitalul de la Cluj, au fost trataţi "ca în Vest", spune Pivniceru. "Aceiaşi oameni, ca la moţi. Profesionalismul colegilor noştri, dedicarea...a fost foarte plăcut pentru un medic care a devenit pacient", a mai spus el.

Întrebat cum crede că va fi viaţa lui de acum înainte, Pivniceru a răspuns: "Eu am empatizat cu pacienţii mei. I-am crezut, dar nu mereu i-am înţeles. Acum înteleg suferinţa, pentru că am trăit-o. Dacă nu trăieşti suferinţa, ca să ştii cât suferă bolnavul din faţa ta, îl înţelegi mai greu. Imediat ce sănătatea îmi va permite sper să fiu în mijlocul colegilor mei. Până acum timpul a trecut foarte repede. La accident timpul s-a oprit. Ne-a dat un răgaz de meditaţie, forţa să mergem cu şi mai mult curaj înainte".