Actualitate
Circulaţia pe A2, A3 și A4 este ÎNTRERUPTĂ. Toate drumurile din Călăraşi sunt ÎNCHISE
Traficul rutier este întrerupt în continuare, joi dimineaţă, din cauza condiţiilor meteo, pe A2, A3, A4, informează Centrul InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Circulaţia este întreruptă în continuare, joi dimineaţă, pe A2 Bucureşti - Constanţa, A3 Bucureşti – Ploieşti şi A4 Ovidiu – Agigea, precum şi pe tronsoane din mai multe drumuri naţionale, potrivit Centrului InfoTrafic.
Toate drumurile din judeţul Călăraşi, închise, miercuri după-amiază, odată cu instituirea codului roşu, sunt în continuare blocate, joi dimineaţă, zeci de persoane rămase înzăpezite petrecându-şi noaptea în adăposturile puse la dispoziţie de autorităţi sau în case ale localnicilor.
În noaptea de miercuri spre joi, mai multe utilaje au intervenit pentru a deszăpezi un drum din apropierea localităţii Dragoş Vodă, unde câteva TIR-uri au rămas blocate.
"În apropiere de localitatea Dragoş Vodă s-a format un dop şi a fost nevoie de intervenţia mai multor utilaje pentru a putea asigura accesul rutier. Câteva TIR-uri au rămas pe drum, şoferilor li s-a propus să fie preluaţi şi duşi în adăposturi încălzite puse la dispoziţie de autorităţi, dar au refuzat, spunând că au căldură, au maşini performante şi preferă să rămână acolo", a afirmat prefectul din Călărași, George Iacob, citat de Mediafax.
Acesta nu a putut preciza cate autotrenuril au rămas pe drumuri, însă a spus că "numărul este semnificativ".
"Nu cred că sunt 15 TIR-uri la ora aceasta rămase pe drumuri. În general, şoferii au ieşit cu maşinile de pe şosele şi au intrat în localităţi", a mai afirmat prefectul.
El nu a putut estima când vor fi redeschise traficului drumurile din judeţ.
"Nu pot aprecia acum o oră la care drumurile vor fi redeschise. În unele zone stratul de zăpadă este consistent. Pot să că spun că s-a lucrat toată noaptea pentru deszăpezire, se lucrează în continuare, dar nu pot promite acum o oră pentru a reda circulaţia în condiţii de siguranţă", a adăugat prefectul.
Potrivit acestuia, în acest judeţ nu există localităţi nealimentate cu energie electrică sau apă.
Sute de persoane, salvate din nămeţi în judeţul Constanţa
Autorităţile au intervenit în judeţul Constanţa, de la instituirea codului roşu, pentru salvarea a peste 200 de persoane blocate în zăpadă şi pentru asigurarea asistenţei medicale de urgenţă în zeci de cazuri, iar joi dimineaţă sunt izolate 13 localităţi, toate drumurile fiind închise în continuare.