Actualitate
Cei trei medici răniţi în accidentul aviatic au fost audiaţi de procurori
Cei trei medici care au fost pasageri în avionul prăbuşit lunea trecută în Munţii Apuseni şi care sunt în prezent internaţi la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj au fost audiaţi de procurori.
Potrivit informaţiilor furnizate de managementul spitalului, copilotul, care luni a fost supus unei a doua intervenţii chirurgicale, va fi audiat în perioada următoare.
Întrebat marţi, într-o conferinţă de presă, dacă poate să confirme faptul că cei trei medici au stat de vorbă cu procurorii care investighează cauzele în care s-a produs accidental, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj-Napoca, Petre Şuşca a răspuns afirmativ. El a precizat că nu a fost de faţă la momentul audierilor şi că nu poate să dea detalii şi nici să spună cât a durat audierea.
'Da. Se confirmă. Au fost audiaţi toţi cei trei medici pacienţi. Nu am fost acolo să văd cât timp au fost audiaţi. Copilotul va fi audiat în perioada următoare', a spus Şuşca, citat de Agepres.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Monica Costin, a spus că toţi pacienţii vor rămâne internaţi la secţia de Terapie Intensivă şi că starea lor de sănătate evoluează în mod favorabil. De asemenea, evoluţia post operatorie a copilotului este bună.
Dosarul este instrumentat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.