monitorulcj.ro Menu
Actualitate

INCREDIBIL! Unul dintre eroii accidentului aviatic din Apuseni ar putea ajunge la ÎNCHISOARE!

Argentin Todea (43 de ani), unul dintre sătenii din Horea (judeţul Alba), care au ajuns primul la locul unde săptămâna trecută prăbușit avionul în Apuseni, este cercetat într-un caz legat de falsificare a unor dosare de pensii și ar putea ajunge la închisoare.

Argentin Todea, cel care a ajuns primul la epava avionului care s-a prăbuşit în Munţii Apuseni are probleme cu legea.

El a fost, cu câţiva ani în urmă, în atenţia DIICOT, după ce procurorii au reușit să destructureze o reţea complexă de falsoficatori de acte: diplome de studii, dosare de pensii şi cărţi de muncă.


Gruparea infracţională acţiona în Alba, Cluj, Hunedoara, Arad, Maramureş, Satu Mare, Teleorman şi Bucureşti, iar prejudiciul adus se ridică la aproximativ 350.000 de lei

Dosarul a fost unul foarte voluminous în care sunt inculpate peste 67 de persoane, printre care şi Argentin Todea, care a dat 10 metri cubi de scândură unui bărbat, pentru a-l ajuta cu falsificarea unui dosar de pensie.


Luni, la Tribunalul din Alba Iulia are loc o nouă înfăţişare în acest dosar.