monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Două persoane găsite moarte sub troienele care au acoperit jumătate din ţară

Un angajat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a murit, sâmbătă, în timpul intervenţiei pentru deszăpezire, în judeţul Olt, iar un bărbat şi o femeie din Mehedinţi, respectiv Vaslui, au fost găsiţi morţi sub zăpadă.

Persoane moarte sub zapada

Angajatul CNADNR, în vârstă de 52 de ani, din Slatina, participa la operaţiunile de deszăpezire de pe DN 64, în localitatea Găneasa. Potrivit Mediafax, el se afla la volanul unui utilaj, ceilalţi colegi văzând că maşina pe care o conducea s-a oprit brusc şi constantând că bărbatul a murit. Decesul ar fi survenit din cauza unor probleme cardiace.

În cazul bărbatului din Mehedinţi, Ambulanţa a fost sesizată că într-o gospodărie din localitatea mehedinţeană Stângăceaua un bărbat este căzut în curtea casei, victima fiind găsită decedată de către medici sub un strat consistent de zăpadă.
Bărbatul în vârstă de 82 ani nu avea semne vitale, era acoperit cu un strat consistent de zăpadă, iar pământul de sub el era uscat. „Se ia în calcul ipoteza ca decesul să se fi produs înainte de căderile de zăpadă. Din informaţiile pe care le avem, cetăţeanul se afla în evidenţa Serviciului Judeţean de Ambulanţă cu boli cronice (hipertensiune arterială)”, se mai arată în comunicatul Centrului Operaţional Judeţean Mehedinţi.


Femeia din judeţul Vaslui găsită decedată sub zăpadă a plecat vineri seara de la locuinţa concubinului său spre casă, având de străbătut o porţiune de aproximativ un kilometru în câmp deschis, potrivit Agerpres. ''Femeia mergea pe o cărare pe care localnicii din zonă o folosesc, dar nu a reuşit să ajungă la domiciliu. Dimineaţă rudele sale au constatat că ea nu a ajuns acasă, au căutat-o mai întâi la locuinţa concubinului, după care pe câmp. Femeia a fost găsită decedată, acoperită de zăpadă. La faţa locului a sosit şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, care a constatat decesul'', a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.