monitorulcj.ro Menu
Actualitate

EXCLUSIV: Fiica pilotului Adrian Iovan, la Primăria Horea pentru a ridica CERTIFICATUL DE DECES

Fiica pilotului Adrian Iovan a fost în această după-masă la Primăria Horea, de unde a ridicat certificatul de deces al tatălui său.

Fiica pilotului Adrian Iovan a fost în această după-masă la Primăria Horea, de unde a ridicat certificatul de deces al tatălui său.

Trupul neînsufleţit al pilotului Adrian Iovan, mort în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, a fost ridicat, miercuri după-amiază, de la Serviciul de Medicină Legală din Alba şi va fi transportat cu o maşină a unei firme de pompe funebre din Alba Iulia la Bucureşti.

Tot miercuri, fiica pilotului a sosit la Primăria Horea de unde a ridicat certificatul de deces al tatălui său. Şeful Serviciului de Medicină Legală Alba (SML), Gheorghe Vieru, a declarat că formalităţile legale pentru ridicarea trupului neînsufleţit al pilotului Adrian Iovan au fost făcute de fiica acestuia. Ea a mers la sediul SML, a realizat formalităţile, după care a plecat, fără a face declaraţii jurnaliştilor. Vieru a spus că ulterior, în jurul orei 14.00, trupul lui Adrian Iovan a fost ridicat de o firmă specializată de pompe funebre din Alba Iulia, care îl va transporta cu o maşină la Bucureşti. Irina Iovan a ajuns la SML în jurul orei 12.30, fără a face declaraţii jurnaliştilor prezenţi.


Şi-a acoperit faţa de jurnalişti

La ora 16.00, fiica pilotului Adrian Iovan a fost la Primăria Horea, de unde a ridicat certificatul de deces al tatălui său. Femeia a coborât dintr-o maşină roşie, şi-a acoperit faţa şi nu a dorit să facă nicio declaraţie.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba. Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.


Pilotul Adrian Iovan a murit în urma unui şoc traumatic, combinat cu un şoc hipotermic, iar în cazul studentei decesul a fost cauzat de şoc hipotermic, combinat cu tulburări de respiraţie, a declarat şeful Serviciului de Medicină Legală Alba, Gheorghe Vieru. Potrivit acestuia, pilotul Adrian Iovan a murit în urma unui şoc traumatic provocat de fracturi la picioare şi fracturi costele multiple, combinat cu şoc hipotermic.