Actualitate
ACCIDENTUL AVIATIC din Apuseni: Fratele studentei moarte crede că aceasta putea fi salvată
Fratele studentei care a murit în urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni a declarat marţi, că în opinia lui, sora sa ar fi putut fi salvată dacă autorităţile ar fi găsit avionul în timp util, folosind toate mijloacele de care dispuneau.
Alexandru Ion, fratele studentei Aurelia Ion, a declarat pentru Mediafax că a aflat de moartea surorii sale de la televizor, după ce anterior, în jurul orei 18:00, mama sa l-a rugat să intre pe internet şi să caute amănunte cu privire la accidentul aeronavei în care ştia că se află şi Aurelia.
Referitor la intervenţia pentru salvarea celor care se aflau în avion, fratele fetei a spus că are, pe de o parte, o părere proastă, în contextul în care "s-a intervenit foarte greu şi, practic, nu şi-au dat seama la timp de mijloacele de care dispuneau pentru a ajunge mai repede", iar pe de alta, una bună, respectiv aceea că pentru şapte victime s-au mobilizat aproape 300 de oameni.
Alexandru Ion este de părere că sora lui ar fi supravieţuit dacă avionul ar fi fost găsit mai devreme.
Fratele studentei a mai spus că, pentru familie, greul începe de-abia acum, când trupul neînsufleţit al Aureliei va fi adus la Bucureşti, iar apropiaţii vor trebui să îl vadă. De altfel, tatăl studentei decedate, Valentin Ion, se află în stare de şoc şi izbucneşte în plâns de fiecare dată când rosteşte numele fiicei sale.
Trupul neînsufleţit al Aureliei Ion va fi depus, marţi seară sau în noaptea de marţi spre miercuri, la capela Cimitirului Ghencea Militar, înmormântarea urmând să aibă loc joi.Medicul şef al UPU Cluj, Adela Golea, declara că tanăra a fost găsită în stop cardio-respirator cu temperatura corpului de 18 grade şi că s-a încercat resuscitarea acesteia pe toată durata intervenţiei de coborâre a celorlalte cinci victime, însă manevrele au eşuat.
Aurelia Ion avea 23 de ani, era ofiţer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti şi făcea un stagiu de pregătire la Spitalul Fundeni, a informat Ministerul Apărării Naţionale (MApN).