monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ce s-a întâmplat cu organele care trebuiau să fie recoltate de echipa de medici?

Ficatul unei femei aflate în moarte cerebrală a fost motivul pentru care medicii din avionul prăbuşit trebuiau să ajungă la Oradea. Acest organ nu mai poate fi prelevat, iar viaţa femeii la care urma să ajungă atârnă de un fir de aţă.

Ce s-a întâmplat cu organele femeii la care trebuiau să ajungă medicii?

Femeia care aştepta ficatul este însoţită şi ea de ghinion: în toamna anului trecut a fost anunţată că i se face transplantul, însă apoi s-a constatat că organul nu era de calitate.

Ieri după-masă medicii din Bucureşti şi cei din Cluj şi-au dat întâlnire la Spitalul Judeţean din Oradea unde trebuiau să preleveze organele unei femei în vârstă de 64 de ani care a suferit un accident vascular şi care se afla în moarte cerebrală. Medicii clujeni urmau să-i preleveze femeii rinichii, iar cei care veneau din Bucureşti, ficatul. Ei trebuiau să se întoarcă de urgenţă în capitală fiindcă organul era aşteptat de o femeie care şi-a pus toată speranţa îl el.


Din nefericire, ficatul femeii nu a mai putut fi prelevat deoarece avionul în care se aflau cadrele medicale, care urmau să facă acestă interveţie, s-a prăbuşit în Munţii Apuseni, în localităţii Fântânele din judeţul Cluj.

Ghinion din start pentru medicii aflaţi în avion

Cadrele medicale şi cei doi membrii ai echipajului de zbor au fost însoţiţi de ghinion încă de la începutul călătoriei. Ei ar fi trebuit să decoleze de pe pista aeroportului din Băneasa în jurul orei 12.00, însă din cauza condiţiilor meteo nefavorabile cursa a avut o întârziere de aproximativ două ore.


Cu toate că nici condiţiile meteo nu erau favorabile, ei tot au pornit la drum.

„Avionul trebuia să decoleze în jurul orei 12.00 de pe pista aeroportului, însă din cauză că era ceaţă au pornit cu aproximativ două ore mai târziu, şi anume în jurul orei 14.00. Urma ca în jurul orei 16.35 să ajungă la Oradea pentru a putea preleva organele femeii de 64 de ani care se afla în moarte cerebrală. Ei nu au mai ajuns, fiindcă avionul în care se aflau s-a prăbuşit. Cel mai probabil acest lucru s-a întâmplat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, fiindcă era ceaţă”, a declarat pentru Monitorul de Cluj, dr. Dan Luscalov, Coordonatorul Regional de Transplant Renal.


Ficatul femeii nu mai poate fi prelevat

Deşi în cursul zilei de ieri în presă se vehicula faptul că o să vină o altă echipă din Bucureşti care să preleveze ficatul femeii, astăzi dr. Dan Luscalov dezminte toate aceste informaţii: „Nu mai dispuneam de timpul necesar pentru a aştepta venirea unei alte echipe din Bucureşti pentru că, vă daţi seama, femeia se afla în moarte cerebrală. Ficatul nu mai poate fi prelevat”.

Femeia care aştepta ficatul este însoţită şi ea de ghinion. În toamna anului trecut a fost anunţată că i se face un transplant de ficat, însă apoi s-a constatat că organul nu era de calitate.


„Din 2011 aştept transplantul de ficat. În 2013 boala s-a agravat. Am fost foarte emoţionată când am fost chemată la operaţie, apoi am auzit tragedia. Îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat. Doctorii aceia au suferit pentru că au plecat să-mi salveze mie viaţa”, a declarat pentru rtv.net Floarea Mihai, femeia care urma să primească ficatul de la donatorul din Oradea.

Incidentul a fost anunţat în scurt timp

La doar câteva minute după ce s-a produs incidentul‚ dr. Luscalov a fost înştiinţat despre faptul că colegii lui care se aflau în avion nu vor mai ajunge la Spitalul din Oradea deoarece s-au prăbuşit.


„Am fost anunţat de la Bucureşti că avionul s-a prăbuşit şi că ei nu vor mai putea ajunge. Unul dintre medici a sunat şi a spus că s-au prăbuşit”, a mai declarat dr. Dan Luscalov.

Prelevarea organelor, făcută cu succes de medicii clujeni

Medicii clujeni au prelevat rinichii femeii şi au salvat viaţa a doi bărbaţi. Echipa care a plecat de la Cluj înspre Oradea, acolo unde trebuiau să se întâlnească cu medicii care se aflau în avion, a fost formată din patru medici.

„Noi am pornit din Cluj în jurul orei 12.30 şi am ajuns la Oradea la ora 15.00. Am prelevat cei doi rinichi ai femeii, iar în jurul orei 21.00 am ajuns înapoi la Cluj şi i-am transplantat la doi bărbaţi. Unul dintre rinichi a ajuns la un bărbat de 45 de ani din Vâlcea, iar celălat la un bărbat de 49 de ani din Dâmboviţa. Ambii pacienţi sunt în afara oricărui pericol, iar starea lor este stabilă”, a mai declarat pentru Monitorul de Cluj, dr. Dan Luscalov.

De la femeia din Bihor au mai fost prelevate şi două cornee care urmau să fie duse la Bucureşti de cadrele medicale care se aflau în avionul care s-a prăbuşit. Acestea au fost transportate însă de o ambulanţă şi au ajuns la pacienţii care le aşteptau.

Reamintim faptul că luni după-amiază, în jurul orei 16.00, un avion de mici dimensiuni în care se afla o echipă medicală şi doi membrii ai echipajului de zbor, s-a prăbuşit în Munţii Apuseni la o altitudine de aproximativ 1.400  de metri, în apropierea localităţii Fântânele din judeţul Cluj. În urma accidentului, pilotul Adrian Iovan şi o studentă din anul V la medicină şi-au pierdut viaţa. Celelalte cinci victime se afla internate în clinicile din Cluj, patru sunt în afara oricărui pericol, iar unul se află în stare critică.