Actualitate
SALVAREA era în HANGAR: Doctorii îşi riscă viaţa în avioane vechi de 35 de ani, pentru că o aeronavă de 1 MILION DE EURO le este INTERZISĂ
Doctorii aflaţi în avionul prăbuşit au fost a un pas de a-şi pierde viaţa după ce avionul vechi de 35 de ani în care se aflau s-a prăbuşit în Munții Apuseni în timp ce în hangarul Ministerului Sănătăţii stă un aparat de zbor performant şi ultra-rapid, utilat pentru transporturi umanitare.
Aeronava de 1 miliion de euro interzisă medicilor care îşi riscă vieţile în "conservele zburătoare", este o aeronava americană, cumpărată prin contribuţia publică a românilor şi care până acum a fost folosită exclusiv de echipajele SMURD pentru transportul pacienţilor.
Deşi secretarul de stat Raed Arafat spunea încă din iulie anul trecut că acest avion american va stă şi la dispoziţia echipelor de prelevare, acest lucru nu s-a întâmplat. Medicii care prelevează organe pentru transplant sunt obligați să zboare cu avioane oferite gratuit de Școala Superioară de Aviație. Avionul care s-a prăbușit ieri avea 37 de ani de funcționare.
Potrivit Evz.ro, avionul medical care a costat peste 1 milion de euro şi a fost cumpărat din Austria, cu banii strânşi de la românii care au direcţionat 2 la sută din impozitul pe venit către Fundaţia Smurd. Este inadmisibil că oficialii din Ministerul Sănătăţii ştiu că există avionul Piper Cheyenne de generaţia a III-a în hangar, iar doctorii încă folosesc 2 aparate vechi, practic "conserve zburătoare" pentru transportul organelor. Britten Norman Islander a depăşit 45 de ani. Seneca are peste 20.