Actualitate
STS: Locul accidentului, stabilit odată cu primirea apelului la 112, fiind anunţat instituţiilor
Locul producerii accidentului aviatic din Munţii Apuseni a fost stabilit pe baza informaţiilor furnizate de operatorii de comunicaţii mobile odată cu primirea primului apel la 112, informaţia fiind pusă la dispoziţia instituţiilor ce au participat la operaţiunea de căutare şi salvare, informează STS.
"Localizarea locului evenimentului în Sistemul 112, s-a realizat potrivit prevederilor legale, pe baza informaţiilor furnizate de operatorii de comunicaţii mobile odată cu primirea primului apel la 112, respectiv la nivelul sectorului celulei din care a fost generat acesta şi a fost pusă la dispoziţia instituţiilor care au participat la operaţiunea de căutare şi salvare", se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat, marţi dimineaţă, întrebat despre dificultăţile de localizare a avionului prăbuşit în Apuseni, că răspunsul poate fi găsit la STS Cluj.
"Răspunsul îl găsiţi la STS, în speţă la STS Cluj. Bineînţeles că era şi mai bine dacă se putea face o localizare la metru sau la suta de metri", a spus Stroe.
Întrebat de ce nu a fost trimisă în misiune aeronava SMURD, el a spus că aceasta este "pentru salvare de oameni, nu pentru alte activităţi".
"Deocamdată nu am ce reproşa, nu am văzut elementele", a spus Stroe, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor privind operaţiunile de intervenţie în cazul aeronavei prăbuşite.