monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UPDATE ATENTAT KABUL: Bilanţul morţilor a ajuns la 21. Trei angajaţi ai ONU şi un reprezentant al FMI, printre victime

Trei angajaţi ai ONU şi un reprezentant al Fondului Monetar Internaţional (FMI) figurează printre persoanele ucise vineri într-un atentat comis la un restaurant din Kabul, au anunţat secretarul general al ONU Ban Ki-moon şi directorul general al FMI Christine Lagarde, relatează AFP.

Atentat la Kabul, Sursa foto realitatea.net

UPDATE

Bilanţul morţilor a crescut ajungând la cel puțin 21 de persoane. Acestea au murit într-un atac care a avut loc vineri seară asupra unui restaurant popular în rândul străinilor din capitala afgană Kabul, după ce un atacator cu bombă s-a aruncat în aer în apropiere de intrare, iar doi bărbați înarmați au deschis apoi focul asupra clienților din local.

ATENTAT KABUL

"Vă anunţăm că dragul nostru coleg şi prieten Wabel Abdallah, reprezentantul nostru în Afghanistan, a fost ucis într-un atac" la Kabul, a declarat Lagarde, citată într-un comunicat. "Aceasta este o veste tragică", a adăugat ea.


Wabel Abdallah, în vârstă de 60 de ani, de naţionalitate libaneză, devenise reprezentantul FMI în Afganistan în iunie 2008, fiind angajat al organizaţiei începând din 1993.

La rândul său, secretarul general al ONU a condamnat acest atentat şi a subliniat că "aceste atacuri care vizează civili sunt inacceptabile şi reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului umanitar internaţional".


Purtătorul de cuvânt adjunct al lui Ban Ki-moon, Farhan Haq, a afirmat că ONU deţine informaţii privind "moartea a trei angajaţi ai săi, precum şi a altor persoane aparţinând unor organizaţii internaţionale".

Cel puţin 14 persoane, inclusiv cetăţeni străini, au fost ucise într-un atentat sinucigaş comis vineri de insurgenţii talibani în faţa unui restaurant din Kabul.


"Au fost trei terorişti-kamikaze. Din nefericire, alte 14 persoane, inclusiv străini, au murit în atentat", a declarat Mohammad Zahir, şeful poliţiei din capitala Afganistanului.

"Un kamikaze s-a aruncat în aer în faţa restaurantului; alţi doi au declanşat centurile explozive în local", a afirmat Mohammad Ayoub Salangi, adjunctul ministrului afgan de Interne.


Atacul a vizat Restaurantul "Taverna Libanului", frecventat de diplomaţi, consultanţi, angajaţi umanitară străini.

Atentatul a fost revendicat de insurgenţii talibani.