monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ȘOCANT: Bătaie cu TOPOARE între două familii din Măguri Răcătău

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au început urmărirea penală faţă de un bărbat de 29 ani din comuna Măguri-Răcătău, suspectat de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.

Ieri dimineață poliţia a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112, despre faptul că în comuna Măguri Răcătău a avut loc un conflict spontan între două familii învecinate, mai multe persoane fiind vătămate.

La faţa locului, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit  faptul că între cele două familii exista o stare conflictuală mai veche, pe fondul căreia membrii acestora şi-au aplicat reciproc lovituri.


Astfel,  D.L. de 29 ani i-ar fi aplicat  vecinei sale B.S. de 68 ani lovituri în zona capului cu un corp tăietor-despicător.

În urma evaluărilor medico-legale efectuate, s-a concluzionat că leziunile provocate necesită peste 60 zile de îngrijiri medicale şi că au pus în primejdie viața victimei.


Alte patru persoane implicate în conflict prezintă leziuni traumatice ce necesită sub 10 zile îngrijiri medicale.

Polișiștii au dispus începerea urmăririi penale față de tânărul de 29 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, acesta fiind reținut pentru 24 ore.


Tânărul urmează să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 zile pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.

Poliţiştii continuă cercetările şi faţă de restul persoanelor implicate în conflict, urmând să fie luate măsurile legale care se impun conform stării de fapt.