Actualitate
Un proxenet condamnat pentru tentativă de omor dă în judecată compania Nike. Vezi de ce!
Un proxenet din Statele Unite condamnat pentru tentativă de omor a dat în judecată compania Nike, argumentând că pantofii sport cu care era încălţat când a comis agresiunea nu conţineau avertismente că puteau fi folosiţi ca armă letală, informează Fox News.
Sirgiorgio Clardy, un proxenet din statul american Oregon, cere despăgubiri de 100 de milioane de dolari (73 de milioane de euro) din partea companiei Nike, acuzând producătorul de încălţăminte că nu avertizează clienţii asupra faptului că pantofii sport pot fi folosiţi ca armă letală, scrie Mediafax.
Sirgiorgio Clardy a fost găsit vinovat de tentativă de omor după ce, fiind încălţat cu pantofi Jordan Nike, l-a atacat cu picioarele pe un bărbat, într-un hotel din Portland, după ce acesta beneficiase de serviciile uneia dintre prostituatele sale fără a plăti. Bărbatul a primit mai multe lovituri cu picioarele în zona feţei şi a avut nevoie de copci şi de operaţie estetică.
Proxenetul Sirgiorgio Clardy, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit vinovat de tentativă de omor şi condamnat la 100 de ani închisoare cu posibilitate de eliberare condiţionată după 36 de ani.
Din închisoare, Clardy s-a adresat preşedintelui Nike, Phil Knight, acuzând că pantofii sport pe care îi purta nu conţineau avertisment scris că pot fi utilizaţi ca armă letală.
Compania Nike încă nu a comentat acuzaţiile.