monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UPDATE: Ameninţare cu BOMBĂ la Palatul de Justiţie din Arad

Palatul de Justiţie din Arad, în care îşi au sediul şi Tribunalul şi Judecătoria, a fost evacuat, vineri după-amiază, în urma unei ameninţări cu bombă primită la 112, poliţiştii izolând perimetrul în care se află clădirea şi închizând traficul pe două străzi din zonă.

sursa foto: realitatea.net

La serviciul de urgenţă 112 a fost primit, vineri, în jurul orei 17.00, un apel prin care se anunţa existenţa unei bombe în clădirea Palatului Justiţiei din Arad, care găzduieşte, între altele, Tribunalul şi Judecătoria Arad, scrie Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Ovidiu Liber, la faţa locului au fost trimise mai multe echipe care au luat măsuri de asigurare a perimetrului exterior al clădirii, în timp ce traficul pe două străzi din zonă a fost închis.


De asemenea, a fost luată măsura evacuării clădirii, în care se aflau la acea oră câteva zeci de persoane, majoritatea angajaţi ai instituţiilor respective.

Potrivit sursei citate, la faţa locului sunt aşteptate echipe de intervenţie specializate ale SRI, care urmează să verifice dacă există vreun dispozitiv exploziv în clădire, fiind mobilizate şi echipaje SMURD şi autospeciale de stingere a incendiilor.


În zonă au sosit, de asemenea, mai multe echipaje de pompieri militari din cadrul ISU Arad, precum şi câteva ambulanţe. Au fost anunţaţi geniştii din cadrul SRI, care au fost chemaţi de la Timişoara pentru a căuta anunţata bombă din interiorul clădirii. Totodată, au fost demarate pregătirile în vederea evacuării clădirii.

În cele din urmă însă, la ceva mai mult de 30 de minute de la declanşarea alarmei, dispozitivele de pază şi ordine au fost ridicate, anunţându-se şi că a fost contramandată venirea geniştilor de la Timişoara.


Surse din rândul anchetatorilor au precizat că acest lucru se datorează faptului că specialiştii din cadrul SRI au reuşit să îl identifice pe bărbatul care a dat alarma la telefonul 112, fiind vorba de o persoană cunoscută pentru că are la activ anunţarea mai multor alarme cu bombe care s-au dovedit a fi false, scrie Agerpres.

Bărbatul în cauză urmează să suporte rigorile legii pentru fapta comisă.